JACKIE CHAN VINE IN PREMIERA IN ROMANIA

by webeditor

Actorul Jackie Chan va veni în premieră în România, pentru a participa la deschiderea Zilelor Filmului Chinezesc, un eveniment ce se va desfăşura între 11 şi 18 septembrie, în Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Astfel, în urma memorandumului semnat de Mihai Kogălniceanu, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) din România, şi Luan Guozhi, directorul general adjunct al Administraţiei de Stat pentru Presă, Publicaţii, Radio, Film şi Televiziune (SAPPRFT) din Republica Populară Chineză, pe 28 martie, un festival de film românesc şi unul dedicat cinematografiei chineze vor fi organizate în cele două ţări.

În timpul festivalurilor vor fi proiectate aproximativ cinci lungmetraje, ţara gazdă fiind cea care decide filmele ce vor rula la eveniment. Potrivit memorandumului, o delegaţie ce include actori şi regizori se va afla în România pentru a desfăşura activităţi de promovare a industriei cinematografice chineze.

Memorandumul între cele două state a fost încheiat pe perioada 2014 – 2016. (mediafax.ro)

Facebook Comments