Izolată în Wuhan: Jurnalul unei scriitoare i-a înfuriat pe naționaliștii chinezi

by Cristian Dobre

O scriitoare chineză care a ţinut un jurnal în perioada de izolare la domiciliu în Wuhan, epicentrul pandemiei de COVID-19, a fost catalogată drept „trădătoare” şi acuzată de naţionaliştii chinezi că alimentează criticile la adresa ţării lor, după ce a decis să publice acele texte în străinătate, informează AFP.

În vârstă de 64 de ani şi provenită dintr-o bogată familie de intelectuali, Fang Fang este o romancieră cunoscută în ţara ei. Integrată în sistem, ea a câştigat cel mai prestigios premiu literar chinez în anul 2010.

Locuind în Wuhan, Fang Fang a început să ţină un jurnal la puţin timp după instituirea izolării la domiciliu a populaţiei din metropola chineză, pe 23 ianuarie, pe care l-a publicat online. Încheiat în luna martie, după 60 de capitole, jurnalul său descrie temerile, furia şi speranţele celor 11 milioane de locuitori ai oraşului.

Conţinutul său constă în relatări despre spitale suprasolicitate care refuză să mai primească bolnavi, activităţi din viaţa de zi cu zi a scriitoarei aflate în izolare la domiciliu, decese ale rudelor, ajutorarea locuitorilor, dar şi bucuria simplă de a vedea razele soarelui luminând locuinţa romancierei.

„Un prieten care este medic mi-a spus: ‘noi, medicii, ştim cu toţii de ceva vreme că există o transmitere interumană a bolii, am raportat acest lucru superiorilor noştri, dar, totuşi, nimeni nu i-a avertizat pe oameni'”, scria Fang Fang în cea de-a 38-a zi de izolare.

Cronica ei subiectivă, prezentată ca un text non-jurnalistic, a fost urmărită de milioane de chinezi interesaţi de un punct de vedere diferit despre actualitatea din ţară în raport cu ştirile difuzate de companiile mass-media, puternic controlate de către stat.

Însă Fang Fang a devenit controversată, deoarece jurnalul ei va fi publicat în lunile următoare în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, germană şi franceză. În Franţa, cartea ei va fi publicată pe 9 septembrie de editura Stock cu titlul „Wuhan, ville close” („Wuhan, oraşul închis”).

Pretext

Principalul reproş: Fang Fang oferă, prin intermediul acestei traduceri, un pretext celor din străinătate de a critica guvernul chinez, mai ales Statelor Unite, care acuză Beijingul că a reacţionat tardiv în faţa epidemiei.

„O companie mass-media din Statele Unite a spus deja că doreşte să se folosească de această carte pentru a cere socoteală Chinei. Bravo Fang Fang, ai dat ţărilor occidentale arme cu care să tragă în China”, a ironizat un internaut pe reţeaua de socializare Weibo.

„Îţi dezvălui astfel natura ta de trădătoare”, a concluzionat el.

„Cu câţi bani ţi-ai vândut jurnalul?”, s-a întrebat un alt internaut, care o acuză pe scriitoare că s-a îmbogăţit pe seama celor 3.900 de morţi înregistraţi în Wuhan pe durata epidemiei.

Un alt element care a inflamat internetul chinez: o prezentare politizată a acestei cărţi, făcută de editorul său american, HarperCollins.

Salutând un volum „ce combină straniul cu distopicul”, prestigioasa editură americană laudă talentul unei scriitoare care critică „problemele politice sistemice” dintr-o „ţară autoritară”.

Traducerea cărţii, într-o perioadă marcată de tensiunile dintre Beijing şi Washington, „nu prea este de bun gust”, a deplâns Hu Xijin, influentul redactor-şef al tabloidului naţionalist Global Times.

„La final, chinezii, inclusiv cei care au susţinut-o iniţial pe Fang Fang, vor fi aceia care vor trebui să plătească preţul renumelui ei în Occident”, a subliniat acelaşi jurnalist pe Weibo, într-un mesaj care a primit 190.000 de Like-uri.

„Parţial”

Global Times evocă un volum „parţial”, care „nu expune decât partea întunecată din Wuhan”.

Criticată şi chiar insultată, Fang Fang se declară o victimă a „violenţei cibernetice” a naţionaliştilor chinezi, deşi a fost criticată şi de alţi internauţi care nu fac parte din această categorie de cititori.

În consecinţă, mai multe edituri chineze interesate la început să publice textele scrise de Fang Fang ezită în prezent din cauza acestor polemici, afirmă scriitoarea.

„De ce să nu lansez această carte? Pentru că unii riscă să ne folosească? (…) Dacă oamenii citesc cu adevărat jurnalul meu, vor descoperi toate măsurile eficiente pe care China le-a luat împotriva epidemiei”, a argumentat ea într-un text publicat pe site-ul revistei Caixin.

De altfel, Fang Fang a promis că va dona toate încasările obţinute în urma publicării acestei cărţi în beneficiul „familiilor angajaţilor medicali decedaţi”.

Contactată de AFP, editura franceză Stock a justificat marţi decizia sa de publicare a acestui jurnal prin „interesul documentar” legat de un eveniment „care se anunţă a fi, probabil, o pagină de istorie a omenirii”.

În urma acestei veritabile lapidări online, mulţi internauţi au sărit în apărarea scriitoarei chineze pe platforma Weibo, considerând că atacurile la care a fost supusă sunt „disproporţionate”.

„Fang Fang nu datorează nimic nimănui”, a subliniat o internaută chineză. „Sunteţi liberi să scrieţi un jurnal care să fie contrar evenimentelor relatate de ea, să îl traduceţi şi să îl publicaţi în străinătate”, a adăugat aceeaşi utilizatoare de internet.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments