IUSTIN CIONCA: „GUVERNUL PONTA ESTE PE PRIMUL LOC IN DECLARATII SI PE ULTIMUL LOC IN ABSORBTIA FONDURILOR”

by webeditor

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a vorbit joi, într-o conferință de presă, despre situația foarte proastă în care se regăsește România atunci când vine vorba de absorbția fondurilor europene, dar și despre riscul ca, din cauza unui Guvern care s-a dovedit a fi unul incompetent, țara noastră să piardă alte câteva miliarde de euro. Totodată, Cionca a vorbit și despre Moțiunea simplă intitulată „Fondurile europene în guvernarea PSD – Între Făt-Frumos și Fata Morgana”, depusă, în urmă cu o săptămână, de PNL în Camera Deputaților, dar respinsă de majoritatea conturată în jurul PSD.

„De multe ori mă uit sau ascult declarațiile primului-ministru Ponta și a ministrului Teodorovici și nu-mi vine să cred cu câtă lejeritate mint. Unul vine și ne povestește că statisticile plasează România pe primul loc la absorbția fondurilor europene. Celălalt vine și se laudă că o rată de puțin peste 50% a absorbției fondurilor europene este una bună și încearcă să inducă oamenilor ideea că stăm bine la acest capitol. Realitatea este cu totul alta, iar aceasta plasează România pe ULTIMUL LOC al listei țărilor europene, fiind singura țară cu un procent de sub 60% de absorbție”, a mai declarat liderul PNL Arad.

În ceea ce privește Moțiunea simplă depusă în Camera Deputaților de către liberali și respinsă de majoritatea PSD, Iustin Cionca spune că este o trecere în revistă a principalelor Programe Operaționale și situația lor din acest moment, dar și un semnal de alarmă asupra riscului ca România să piardă fonduri de miliarde de euro din cauza guvernării proaste a lui Victor Ponta”.

„Cea mai gravă situaţie se înregistrează la POS Transport, unde proiectele înregistrează întârzieri faţă de termenele contractuale (proiectele de reabilitare a căii ferate Sighişoara-Coşlariu şi Coşlariu-Simeria) sau au termene de finalizare după 31 decembrie 2015 (autostrăzile Sebeş-Turda loturile 3 şi 4, Lugoj-Deva loturile 2,3,4). În aceste cazuri, România ar putea fi nevoită să acopere de la bugetul de stat întreaga valoare. POS Mediu utilizează aceeaşi strategie riscantă ca la POS Transport, respectiv negocierea de posibile fazări cu Comisia Europeană prin identificarea unor proiecte retrospective, deja începute de autorităţile locale, care să se încadreze în obiectivele programului şi în normele europene în ceea ce priveşte oportunitatea investiţiei şi realizarea achiziţiei publice. În ceea ce priveşte POSDRU, programul funcţionează după legi proprii, altfel nu ne putem explica apariţia celor peste 100 de instrucţiuni publicate până acum. Mai mult, linia de finanţare pentru proiecte în domeniul economiei sociale a fost lansată cu întârziere, iar românii din Diaspora sunt amăgiţi cu fonduri pentru proiecte cu durata de 7 luni, dar apelul nu a fost nici acum lansat. Pe POSCCE există în continuare o pre-suspendare de la Comisia Europeană pentru axa proiectelor IT în urma unui audit în urma căruia au fost descoperite probleme la achiziţiile publice. În plus, Programul Operaţional Competitivitate, urmaşul POSCCE, este aprobat de anul trecut şi ar fi trebuit să fie deja lansate apelurile de proiecte. PO Asistenţă Tehnică, programul cu cea mai mică alocare totală, de doar 170 de milioane de euro, şi care trebuia să asigure asistenţă tehnică pentru autorităţile de management, organismele intermediare şi beneficiari, are una din cele mai mici rate de absorbţie, de doar 45%.  În cazul POR se observă, în primul rând, calitatea slabă a proiectelor depuse, un număr mare de proiecte fiind respinse – 4.061 (o rată mare, de 40%) şi un ritm redus de evaluare al acestora, din cauza lipsei de specialişti în evaluarea de proiecte. Cea mai mare problemă este la Programul Operaţional Infrastructură  Mare – POIM, care are cea mai mare alocare şi reuneşte finanţarea pentru infrastructura de transport, energie şi mediu. Acest program depinde şi de validarea de către Comisia Europeană a Master – Planului general de transport, document aflat în consultare public, fără a fi însoţit însă şi de strategia de implementare”, a mai declarat Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad.

Facebook Comments