Iustin Cionca a prelungit acordul dintre Arad și Ungheni (Republica Moldova)

by Andreea Radu

Consiliul Județean Arad și-a prelungit acordul de înfrățire cu Raionul Ungheni, din Republica Moldova, în cadrul unui eveniment găzduit, sâmbătă, de Consiliul Raional Ungheni. La eveniment au mai participat, din partea Consiliului Raional Ungheni, vicepreședintele Alexandru Brânză, iar din partea Consiliului Județean Arad, directorul executiv dr. Andrei Ando.

Potrivit documentului semnat de președinții Iustin Cionca și Alexandru Ciuvaga, se va urmări promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială în beneficiul celor două comunități.

„Județul Arad dorește prelungirea protocolului de colaborare pentru realizarea sau finanțarea unor obiective de investiții ale raionului Ungheni, a unor programe culturale comune, facilitarea stagiilor de pregătire profesională a celor din Ungheni la Consiliul Județean Arad, organizarea de tabere școlare și activități educaționale care să contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie și la alt nivel decât cel administrativ” – a declarat președintele Iustin Cionca.

În baza acordului semnat la Ungheni, se vor organiza întâlniri oficiale între cele două unități administrative, ședințe de lucru comune, schimburi de experiență, programe pentru instituțiile de cultură, spectacole artistice, colaborări între școli, schimburi de experiență la nivel de cadre didactice și elevi, protejarea monumentelor de patrimoniu în baza unor acțiuni comune, respectiv dezvoltarea societății civile prin sprijinirea stabilirii de legături și a colaborării între organizații, asociații, instituții care activează în diverse domenii.

Facebook Comments