Iuliana Luciu, internată de urgență

by Cristian Dobre

Iuliana Luciu a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău. Vedeta a postat pe contul de socializare o imagine cu mâna ei, în timp ce i se administrează perfuzia. Sora Nicoletei Luciu a scris și un mesaj pentru admiratorii ei.
„Salvare. Urgenţă. Spital. Operaţie. Nimic grav. Sper”, a scris Iuliana Luciu pe imaginea postată pe contul de socializare. Fosta concurentă de la Asia Express a primit zeci de mesaje de încurajare din partea fanilor.
Recent, Iuliana a părăsit Asia Express, după ce partenera ei, Margherita de la Clejani a avut grave probleme de sănătate. „Pentru mine Asia Express Romania încă nu s-a încheiat, deși am părăsit competiția, voi trăi emoțiile celorlalți concurenți din postura de telespectator. Am avut șansa în Asia Express să lucrez cu cei mai buni profesioniști, din păcate ei sunt în spatele camerelor și voi nu prea aveți cum să-i vedeți. Le mulțumesc încă o dată, deși mulțumirile repetate știu că plictisesc, vin din toată inima și recunoștința mea. În privința mesajelor… vă înțeleg dezamăgirea. Vreau să știți că Marga a fost cu adevărat la limita fizică. Recunosc că nici eu nu am crezut-o, pentru că deși era bolnavă, Marga se manifesta destul de zgomotos. Eu, de exemplu, când sunt bolnavă, nici „miau” nu pot să spun. Nu sunt medic și chiar nu aveam cum să evaluez pe moment starea ei reală de sănătate. Eu eram centrată pe concurs și îmi doream foarte tare să rămân în competiție. Deși au existat tensiuni între noi, Marga nu este deloc un om rău, nu am simțit că a spus ce a spus din suflet, ea săraca era la limita puterilor. Este artistă, ea are alte calități, printre care o voce minunată, pentru care merită apreciată. Indiferent ce spun haterii, Marga are farmecul și hazul ei. Este adevărat că nu aș mai pleca cu ea la un astfel de drum, pentru că nu are rezistență fizică și psihică. Vă mulțumesc tuturor și vă recomand să urmăriți în continuare Asia Express, aveți ce vedea! (deși am ieșit din concurs, am mai aflat una-alta și va asigur că vor fi momente în care ți se taie respirația, oricât de puternic ești psihic)”, a scris Iuliana Luciu pe reţelele de socializare.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments