Având în vedere numărul mare de accidente de muncă înregistrat la nivel național în domeniul construcțiilor pe parcursul anului 2020, precum și gravitatea acestora, Inspecția Muncii apreciază că se impune și pe parcursul anului 2021 intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă în șantierele temporare și mobile.
Astfel, sub coordonarea Inspecției Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, prin inspectorii de muncă, va fi implicat activ pe tot parcursul anului 2021 în acțiuni de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările ce se desfășoară în domeniul construcțiilor.
Se va pune accent cu precădere pe creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale de protecție a muncii, în special în prevenirea riscului de cădere de la înălțime.
Totodată, angajatorii vor fi îndrumați pentru crearea de condiții care să stimuleze lucrătorii, reprezentanții acestora sau după caz, sindicatele din domeniul construcțiilor, în vederea participării cât mai active la procesul de însușire a legislației specifice domeniului construcții, rezultatul scontat fiind creșterea nivelului de securitate în procesul muncii.
Astfel, pentru a reduce riscul de accidentare, angajatorii din acest domeniu vor asigura pe șantiere echipamente de muncă corespunzătoare, vor monta sisteme de protecție colectivă (balustrade solide, platforme sau plase de prindere), vor completa și adapta în funcție de evoluția lucrărilor ,,Planul propriu de securitate și sănătate”, lucrătorilor revenindu-le obligația de a folosi echipamentul individual de protecție (bocanci, căști, centuri de ancorare).
Un accent deosebit se va pune pe instruirea suficientă și adecvată a lucrătorilor, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru specifice locului de muncă, atât la angajare cât și în alte situații : la schimbarea locului de muncă, la introducerea unui nou echipament de muncă sau la modificarea celui existent, la introducerea unei noi tehnologii sau proceduri de lucru sau la executarea unor lucrări speciale.
Nu în ultimul rând, în contextul perioadei actuale, pe lângă măsurile enunțate mai sus, angajatorii au obligația de a lua toate măsurile pentru prevenirea apariției și răspândirii COVID – 19 la locurile de muncă, asigurând o instruire și o informare corespunzătoare a lucrătorilor.
Neluarea de măsuri care să limiteze răspândirea virusului COVID – 19 atrage răspunderea contravențională a angajatorilor, sancțiunea fiind cuprinsă între 1000 și 5000 lei.