ITM Arad a efectuat controale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată

by Andreea Radu

În perioada 25 ianuarie – 31 ianuarie 2022, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au efectuat controale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul depozite, cod CAEN 5210.

Acțiunea, de tip ,,Campanie Națională”, a avut ca obiectiv principal diminuarea muncii nedeclarate și totodată informarea lucrătorilor, angajaților și angajatorilor cu privire la consecințele negative, atât din punct de vedere social cât și economic pe care le generează munca fără forme legale.

Este dovedit faptul că munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, cu dezavantaje majore atât pentru angajatori cât și pentru lucrători.

Astfel, când apelează la lucrători fără a le întocmi contract individual de muncă, angajatorul este lipsit în totalitate de instrumentul prin care îl poate responsabiliza pe lucrător, se expune riscului de a nu obține rezultatele cantitative dar mai ales calitative iar în cazul producerii unor abateri de natură disciplinară, patrimonială sau crearea de alte prejudicii, este evident că nu poate dispune de mijloacele prevăzute de legislația muncii pentru soluționarea unor astfel de situații.

În detrimentul lucrătorului este și prestarea muncii la negru, acesta fiind foarte vulnerabil în ceea ce privește protecția socială, asigurarea condițiilor de muncă și nu în ultimul rând, fără o înțelegere scrisă materializată în contractul individual de muncă, plata muncii prestate devine incertă.

Dat fiind specificul activității, respectiv prestarea muncii în depozite, un domeniu susceptibil de altfel pentru utilizarea nelegală a muncii minorilor și tinerilor, inspectorii de muncă au urmărit cu precădere depistarea unor astfel de situații, insistând de asemenea pe determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă înainte de începerea activității, de a le înregistra în REVISAL și evident de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă.

Pe parcursul controlului, printre neregulile constatate s-au evidențiat: nerespectarea termenului de transmitere a operațiunilor în Registrul General de Evidență al Salariaților, neevidenţierea orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, neplata drepturilor salariale, refuzul angajatorului de a elibera extras REVISAL și adeverință de vechime la încetarea contractului de muncă.

Pentru eliminarea neconformităților și intrare în legalitate, inspectorii de muncă au trasat peste 30 de măsuri cu termen de realizare prestabilit.

Atragem din nou atenția factorilor implicați în procesul muncii, că primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

De asemenea, primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Facebook Comments