IT-ul, domeniul cu cele mai mari salarii: media netă a ajuns la 8.000 de lei pe lună

IT-ul, domeniul cu cele mai mari salarii: media netă a ajuns la 8.000 de lei pe lună
IT-ul a rămas, în primul semestru al anului 2026, domeniul cu cele mai mari salarii din România, chiar dacă numărul angajărilor s-a redus, iar unele companii au făcut disponibilizări. Media salarială netă a ajuns la 8.000 de lei pe lună, cu aproximativ 5% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial eJobs.
Pe următoarele locuri în clasamentul domeniilor bine plătite se află petrolul și gazele, cu o medie netă de 7.000 de lei, respectiv cercetarea și dezvoltarea, cu 6.800 de lei. Construcțiile și instalațiile au o medie salarială de 6.500 de lei net, iar ingineria, telecomunicațiile, auditul și consultanța, precum și sectorul naval și aeronautic, ajung la aproximativ 6.000 de lei net lunar.
„Chiar dacă în majoritatea domeniilor vorbim despre creșteri salariale comparativ cu anul trecut, în termeni reali puterea de cumpărare a angajaților a scăzut, inclusiv acolo unde salariile au crescut cel mai mult, pentru că majorările au fost, în cele mai multe cazuri, chiar și la jumătate din nivelul inflației. În luna iunie, rata inflației a fost de 10,4%”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Datele arată și o diferență importantă între veniturile încasate și așteptările candidaților. În medie, angajații își doresc salarii cu 30% mai mari. Cea mai mare diferență este în IT, unde pretențiile salariale sunt cu 50% peste ofertele angajatorilor: media așteptărilor ajunge la 11.993 de lei net pe lună.
Diferențe semnificative se mai înregistrează în asigurări, de 42%, dar și în industria auto, domeniul juridic și cel bancar, unde așteptările candidaților sunt cu circa 40% mai mari decât salariile oferite.
În schimb, petrolul și gazele se numără printre sectoarele în care diferența dintre salariile reale și cele dorite este mai mică. La un venit mediu de 7.000 de lei net, așteptările sunt de circa 9.000 de lei, cu 29% mai mari. În medicina alternativă, diferența este de 14%, în instalații sanitare de 20%, iar în relații cu clienții de 25%.
La polul opus, domeniile cu cele mai multe locuri de muncă disponibile se află și printre cele cu salarii mai mici. Retailul are o medie netă de 4.300 de lei, industria alimentară de 4.500 de lei, call-center/BPO de 4.400 de lei, transportul și logistica de 5.000 de lei, iar serviciile de 5.500 de lei. În saloane și clinici de înfrumusețare, media este de 4.000 de lei net lunar.
Cel mai slab plătit domeniu rămâne au pair, babysitting și curățenie, cu o medie de 3.300 de lei net pe lună.
„Asta se întâmplă pentru că majoritatea joburilor din aceste industrii sunt entry level, iar salariile aferente acestui nivel de carieră trag în jos media pentru întreg domeniul. Sunt sectoare în care tinerii obișnuiesc să își înceapă cariera, dar și în care candidații care au peste 45-50 de ani își pot găsi mai ușor un loc de muncă”, a explicat Roxana Drăghici.
De la începutul anului, angajatorii din retail au publicat 27.000 de joburi, cei din servicii – 17.000, industria alimentară – 14.000, iar call-center/BPO – 12.000 de locuri de muncă.
Potrivit datelor oficiale, salariul mediu net pe economie a ajuns în luna mai la 5.684 de lei, în creștere cu 3,2% față de mai 2025, cea mai mică evoluție anuală nominală din acest an. În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile 15.000 de locuri de muncă, iar pe iajob.ro alte 8.000.