ISU A CONTROLAT CLUBURILE SI DISCOTECILE DIN ARAD. NICIO UNITATE NU A FOST INCHISA

by Cosmin Mihuta

În perioada 15.11.2015 – 22.11.2015, au continuat activităţile de control ale ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad la societăţi comerciale cu domeniul de activitate „alimentaţie publică” (cluburi, discoteci, baruri, restaurante)
Au fost executate controale atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte la locaţiile care îşi desfăşoară activitatea doar noaptea.
Inspectorii au verificat 7 de societăţi comerciale unde au fost depistate 20 nereguli astfel:
– Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
– Deficienţe privind organizarea apărării împotriva incendiilor
– Lipsa sau reducerea gabaritului căilor de evacuare;
– Deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărarea împotriva incendiilor
Pentru aceste nereguli au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 63.500 lei.
O parte din nereguli au fost sancţionate cu avertisment sau remediate pe timpul controlului.
Nu s-a luat măsura opririi activităţii nici unui agent economic.

ATENŢIE!

În conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarul ori beneficiarul construcţiei are obligaţia să solicite şi să obţină avizul înainte de începerea lucrărilor execuţie la construcţii noi, de modificare a celor existente şi/sau la schimbarea destinaţiei acestora. Totodată, proprietarul ori beneficiarul are obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu înainte de punerea în funcţiune a clădirilor ori spaţiilor amenajate în clădiri care intră sub incidenţa HGR nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, cu modificările şi completările ulterioare.

Facebook Comments