Israelul anunţă că a eliberat 33 de prizonieri palestinieni

by Andreea Radu

Este a cincea zi a armistițiului dintre Israel și Hamas. În cursul zilei de astăzi, teroriștii Hamas ar urma să elibereze încă 10 ostatici israelieni și, la schimb, Israelul să pună în libertate 30 de deținuți palestinieni. Primul acord de încetare a focului a expirat la miezul nopții, dar după negocieri intense toată ziua de luni, a fost prelungit. Un oficial Hamas a declarat că prelungirea încetării focului se va face în aceleași condiții prevăzute de acordul inițial.
Un ultim grup al acordului inițial, de 11 ostatici capturați de teroriști, a ajuns în israel, iar 33 de prizonieri palestinieni au fost eliberați azi-noapte, scrie stiri.tvr.ro. Reprezentanții israelieni au anunțat între timp familiile ostaticilor. Conform formulei din acord – de un ostatic israelian pentru trei deținuți palestinieni – Israelul a pus în libertate aseară 33 de palestinieni – femei și adolescenți – care se aflau, pentru diverse infracțiuni, în închisorile israeliene.
Deţinută palestiniană, eliberată de Israel: Preţul libertăţii noastre foarte ridicat. Am sperat mereu că atunci când vom fi liberi,poporului nostru îi va fi bine. Dar am ajuns în libertate, iar poporul meu e înecat în sânge.
Guvernul israelian cere Crucii Roșii Internaționale să facă toate demersurile posibile pentru a putea ajunge și la restul ostaticilor. Mai ales că în mâinile Hamas se mai află femei și copii, inclusiv bebeluși.
Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: Facem apel la organizaţiile internaţionale, în special la Crucea Roşie, să facă uz de toate posibilităţile lor pentru a avea acces la toţi ostaticii, pentru a se asigura că primesc îngrijirile medicale de care au nevoie. Ostaticii noştri nu sunt pierduţi. Nu vom sta cu mâinile în sân, sperând să-i găsim. Îi vom salva pe ostaticii noştri cu orice preţ.
Acest nou acord este valabil până joi, au declarat liderii Hamas şi mediatorul Qatar, în timp ce Israelul a anunţat că a pregătit o listă cu 50 de noi prizonieri care ar putea fi eliberaţi în următoarele două zile.

Facebook Comments