Isac și Miculescu au un nou selecționer la naționala U21, iar Cascini a fost inclus în echipa etapei!

by Sorin Haut

După ce a renunțat acum o lună la Bogdan Lobonț, fostul selecționer al naționalei U20, FRF s-a despărțit oficial și de Florin Bratu, cel care a pregătit echipa U21 în ultimul an. În vârstă de 42 de ani, Bratu a strâns pe banca acesteia 8 meciuri de pregătire, având un bilanț de 2 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri. Pentru naționala U21 urmează Campionatul European de anul viitor, pe care România îl va găzdui alături de Georgia. După plecarea lui David Miculescu la FCSB, singurul reprezentant al UTA-ei la această categorie de vârstă rămâne Damian Isac, care a ratat ultimele acțiuni din cauza unei accidentări. Pe banca naționalei U21 a fost instalat astăzi oficial Emil Săndoi, tehnician care s-a despărțit în această vară de Chindia și care a mai fost selecționer la U21 timp de 7 ani, între 2006 și 2013. Următoarele partide amicale sunt programate în septembrie, la Cluj, contra Spaniei (23 septembrie, 18:00, Cluj Arena) și a Țărilor de Jos (27 septembrie, 18:00, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”). La naționala U20, Bogdan Lobonț a fost înlocuit de fostul său coechipier de la Rapid și echipa națională, Daniel Pancu, liber de contract din ianuarie 2021, când a fost demis de Politehnica Iași după o înfrângere împotriva UTA-ei. Prezentat tot astăzi de FRF, Pancu va debuta tot într-un meci amical, în deplasare cu Cehia (22 septembrie), iar primul său meci pe teren propriu va fi chiar la Arad, pe Arena „Francisc Neuman”, contra Germaniei (26 septembrie).

Argentinianul UTA-ei, între cei mai buni jucători ai etapei din Superligă

Altfel, Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei a 5-a: Eduard Pap (FC Botoşani / 28 de ani) – Georgi Pashov (Petrolul / 32 de ani), Joonas Tamm (FCSB / 30 de ani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova / 22 de ani), Alexandru Pantea (FCSB / 18 ani) – Juan Cascini (UTA / 25 de ani), Sota Mino (FC Hermannstadt / 27 de ani), Andrei Tîrcoveanu (FC Botoşani / 25 de ani) – Andrei Cordea (FCSB / 23 de ani), Andrea Compagno (FC U 1948 / 26 de ani), Andrei Ivan (Universitatea Craiova / 25 de ani – FOTO), Antrenor: Mihai Teja (FC Botoşani / 43 de ani). Așadar, UTA îl are reprezentant pe argentinianul Cascini în echipa ideală a rundei a 5-a din Superligă, mijlocașul echipei arădene marcând primul său gol în tricoul roș-alb și al zecelea din carieră, în România.

 

Facebook Comments