IPS Timotei, cetăţean de onoare al judeţului Caraș Severin

by Andreea Radu

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a decernat, luni, titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului“ episcopului Miron Cristea şi episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frenţiu, cărora titlul le-a fost acordat post-mortem, lui Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, şi lui Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj.

„În data de 28 octombrie 2018, la propunerea celor două Biserici, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost votată, în unanimitate, acordarea celor patru distincţii. Aceasta, pentru că, în 2018, întreaga Românie a sărbătorit Centenarul Marii Uniri, iar în urmă cu 100 de ani faţă de acel moment, la 1 Decembrie 1918, episcopul de Caransebeş, Miron Cristea şi episcopul unit Iuliu Hossu au fost împreună la Alba Iulia şi au rostit împreună un discurs. A fost un moment deosebit, din punctul meu de vedere, acela în care cei doi episcopi s-au îmbrăţişat, acolo la Alba Iulia, şi au rostit următoarea fraza memorabilă: «Precum ne vedeţi astăzi îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români».

Dacă atunci s-a putut trece peste orgolii şi interese diferite pentru a realiza marele act de la 1 Decembrie 1918 şi noi am considerat că, peste 100 de ani, putem să facem un act prin care să rememorăm acel moment istoric. Titlurile de Cetăţeni de Onoare au fost oferite acum, pentru că ştiţi cu toţii, pentru Banat, Centenarul îl aniversăm şi în anul 2019, pentru că Banatul s-a unit cu România în anul 1919, când Armata română a intrat în Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa şi ulterior în Timişoara“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Acesta a subliniat şi faptul că data de 4 februarie este una la fel de importantă, având în vedere că exact acum 94 de ani, la 4 februarie 1925, mitropolitul primat al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonia din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin au fost prezenţi ierarhi din Lugoj, Caransebeş, Arad şi Reşiţa.

Proiectele de hotărâre privind decernarea titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Caraş-Severin“ au fost votate, în unanimitate, de către consilierii judeţeni reuniţi în şedinţa din 28 octombrie 2018.

Facebook Comments