IPJ ARAD SI-A PREZENTAT BILANTUL PE ANUL 2013

by webeditor

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliţie din Arad, a vut loc prezentarea bilantului instituţiei pentru anul 2013 precum şi concluziile privind indeplinirea obiectivelor prevăzute.

S-a constatat că pe tot parcursul anului trecut infracţionalitatea sesizată a scăzut cu 3% pe fondul creşterii infracţiunilor economico-financiare cu 38%, infrac’iune care trebuie şi în acest an investigată cu mai multă atenţie.

În ceea ce  priveşte  prevenirea şi combaterea criminalităţii grave, comisă cu violenţă, eforturile poliţiştilor s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave, săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei. A fost continuată activitatea de prevenire şi combatere a micii criminalităţi, care deşi nu are un pericol social foarte mare, prin frecvenţa cu care se comite şi prin disconfortul social pe care îl provoacă, a constituit o prioritate.

Astfel, faţă de perioada similară a anului trecut, s-a reuşit scăderea cu  12% a infracţiunilor sesizate contra persoanei , iar infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii au scăzut cu  9% . Infracţiunile  de omor  au scăzut cu două fapte, cele de tentative de omor cu una, numărul celor de loviri sau alte violenţe  a scăzut cu 118 şi cele de vătămare corporală  cu 41.

Un capitol la care stăm bine este cel rutier unde poliţiştii au sancţionat contravenţional 55.001 participanţi la trafic, (+3,5%), valoarea amenzilor  aplicate fiind de 19.862.561 lei. Peste 21.000 din aceste sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză,  peste 11.000 pentru lipsa centurii de siguranţă, dar au fost sancţionaţi şi aproape 2500 de pietoni.

De asemenea au fost reţinute 3.521 permise de conducere şi 1.113 certificate de înmatriculare.

In anul 2013, pe drumurile publice din judeţul Arad s-au înregistrat 180 accidente grave de circulaţie, soldate cu  decesul a 58 persoane si rănirea gravă a altor 167.

Comparativ cu anul 2012,  se constată scăderi la toţi indicatorii statistici, respectiv  scăderea  numărului accidentelor grave cu 42, a persoanelor decedate cu 4, a celor rănite grav cu 54 şi a celor rănite uşor cu 45.

Facebook Comments