Ion Iliescu, audiat în dosarul „Revoluției“

by Andreea Radu

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat marţi la Parchetul General, unde a fost citat în dosarul „Revoluţiei”, în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, transmite agerpres.ro. La intrarea în sediul PÎCCJ, Iliescu nu a făcut declaraţii.

Pe 17 aprilie, Ion Iliescu s-a prezentat la Parchet, unde i s-a adus la cunoştinţă că pe numele lui a fost începută urmărirea penală în dosarul „Revoluţiei” pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii.

În data de 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu în acest dosar.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul „Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

Facebook Comments