IOAN CRISTINA: „USL MERGE MAI DEPARTE. USD E DOAR O ALIANTA IN VEDEREA ALEGERILOR EUROPARLAMENTARE”

by redactor

Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a dat asigurări că USL (PNL-PSD) merge mai departe, recent constituita USD (PSD-PC-PUNR) fiind doar o alianţă în vederea alegerilor europarlamentare.

„Noua construcţie politică USD nu este altceva decât o alianţă pentru europarlamentare, între partidele de centru-stânga. Este o alianță care consfințește listele comune pe care vor candida cele trei partide la europarlamentare. Aceasta nu afectează în niciun fel activitatea USL. USL merge mai departe, având obiective importante de atins în acest an și angajamente de îndeplinit față de electoratul care ne-a învestit cu încrederea sa”, a precizat senatorul arădean.

Ioan Cristina a adăugat că PNL va candida singur la elegerile europarlamentare „deoarece vorbim de o diferență de ideologie și de familie politică europeană”. „PNL este afiliat liberalilor europeni (ALDE), ale căror scopuri sunt diferite faţă de valorile promovate de PSD și de social-democrații europeni. De altfel, PSD a anunțat încă de la Consiliul Național de anul trecut că vor participa la europarlamentare pe liste separate. La sfârșitul anului trecut se vorbea despre posibilitatea unor liste comune, însă nu a fost niciodată o ipoteză oficială”, a declarat senatorul.

Senatorul a precizat că Partidul Național Liberal și-a respectat angajamentele luate în fața partenerilor de alianță încă de la început şi este de aşteptat ca PSD să facă acelaşi lucru în privinţa candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. „Am susținut numirea lui Victor Ponta în funcția de prim-ministru al României iar Guvernul condus de acesta a beneficiat de cea mai favorabilă susținere. Totodată, în privința candidatului la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu este candidatul USL, aşa cum au decis cele trei partide componente ale Uniunii. PNL şi-a respectat angajamentele luate la nivelul USL. Aşteptăm ca şi partenerii noştri să facă același lucru”, a menţionat Ioan Cristina.

Facebook Comments