Investiții de 7,5 miliarde de lei pentru calea ferată Arad – Simeria

by Florian Popa

Peste 140 kilometri de cale ferată de pe Coridorul IV paneuropean, între Simeria şi Arad, sunt în plin proces de modernizare, conform capital.ro. Mai mult, până la sfârşitul anului, CFR SA administratorul infrastructurii feroviare, va recepţiona lucrările pentru modernizarea căii ferate, între Simeria și Sighișoara.

Compania CFR SA gestionează patru şantiere de cale ferată, lucrări în valoare de peste 1,6 miliarde euro, între Arad şi Sighişoara. După apariţia hotărârii de guvern privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Reabilitarea liniei c.f. Frontieră – Curtici – Simeria, componentă a Coridorului IV paneuropean“, CFR SA a predat terenurile constructorilor.

În prezent, firmele de construcţii care se ocupă de modernizarea celor aproximativ 140 km de cale ferată s-au mobilizat şi lucrează conform graficelor. Pe secţiunea Km 614 – Gurasada – Simeria (141,17 km), contractele pe cele patru loturi de lucrări s-au semnat anul trecut şi au o valoate totală de circa 7,5 miliarde lei. Oficialii CFR SA au semnat primele două contracte, în mai 2017, cu asocierea Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL pentru reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European, lucrări în valoare totală de circa 3,45 miliarde lei. Pentru lotul 1 km 614 – Cap Y Bârzava, contractul de modernizare are valoarea de 1,689 miliarde lei, iar pentru secţiunea Bârzava – Cap Y Ilteu valoarea lucrărilor se ridică la 1,763 miliarde lei.

„Au început lucrările pe toată lungimea celor două secţiuni, primul lot, km 614 – Cap Y Bârzava are o lungime de circa 41 km, tronsonul Bârzava – Cap Y Ilteu are o lungime de aproximativ 38 km. Este închis un fir de circulaţie pe intervale şi jumătate din fiecare staţie. Au început lucrări de terasament la peroane în staţii, şi derulăm lucrări de defrişare a terasamentulului pentru noile variante de traseu. Pe primul lot, km 614 – Cap Y Bârzava, aproximativ 10% din traseu este nou, pe secţiunea Bârzava – Cap Y Ilteu, 35% din traseu se construieşte de la zero. O bună parte din traseu se mută pe partea cealaltă a râului Mureş, construim un tunel şi două poduri peste râul Mureş“, ne-a declarat un reprezentant al asocierii Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL.

Facebook Comments