Invazie roș-albă, la Oradea: UTA – Dinamo, un meci al marilor orgolii! Rednic: „Cei de acolo sunt datori față de mine!”

by Sorin Haut

UTA a întrerupt seria de meciuri fără victorie în campionat, 3-2 la Craiova, împotriva lui FCU, iar luni, de la ora 18, are ocazia să pună o distanță liniștitoare față de zona direct retrogradabilă. Asta dacă trece de Dinamo, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, într-un meci contând pentru ultima etapă a turului SuperLigii. Mircea Rednic are mare încredere în potențialul echipei sale, iar jocul îi dă dreptate. Experimentatul tehnician își înfruntă echipa de suflet, dar spune că e mai determinat ca niciodată s-o bată pe Dinamo. Rednic a prefațat duelul cu „câinii roșii”: „Meciul de mâine e foarte important, ne dorim mai mult și cred că putem mai mult și am arătat, mai ales în ultimul meci de campionat. Vrem să câștigăm, ca să putem să și urcăm în clasament și ca să abordăm și celălalt meci, cu Galațiul, tot așa, cu moralul foarte bun. Nu o să fie ușor, pentru că e o echipă care suferă, normal că dacă nu ai rezultate, atmosfera nu e bună, toată lumea caută vinovați. Dar, pe mine mai puțin mă interesează adversarul, mă interesează ca noi să avem o atitudine bună, să facem ceea ce exersăm la antrenamente, să arătăm ca o echipă. Să ne gândim și la eforturile și la sacrificiile pe care le fac suporterii ca să fie alături de echipă și fac un apel, știu că nu le e ușor, dar sunt două meciuri în care într-adevăr avem nevoie de suportul lor.”

Benga și Aly Abeid, absențe importante în apărarea arădeană

Utiștii vor avea trei absențe pentru acest meci, din motive medicale: „Benga e accidentat, el era supărat că l-am schimbat miercuri, dar dacă nu-l schimbam putea să rateze sfârșitul de an. Are o contractură, deci nu e grav, va sta între o săptămână și 10 zile, după care poate să intre în antrenamente. Vucenovic iar a recidivat și se antrenează separat, iar pe Aly Abeid l-am pierdut două meciuri din cauză că i-a expirat viza și n-am reușit să obținem viza de ședere. El a și plecat în Mauritania ca să-și rezolve problema cu viza, plus că începe perioada cu echipa națională. Din cauza asta l-am și jucat pe Aly, știam că n-o să mai fie prezent. Ghinionul lui e că s-a accidentat, dar nu grav”, a afirmat Rednic. Ambele formații au înregistrat rezultate nefavorabile în Cupa României. UTA a pierdut cu 0-1 împotriva Craiovei, la Oradea, iar Dinamo s-a făcut de râs pe același stadion, unde a remizat, 1-1 cu echipa de Liga a III-a, FC Bihor. „Și Dinamo va avea altă abordare față de meciul din Cupă, mai mult ca sigur, mai ales după ceea ce s-a întâmplat. Eu am jucat la Dinamo, sunt dinamovist și știu ce reacții au suporterii. Egalul e ca și cum ai pierde, când joci cu o echipă de Liga a III-a”, a declarat antrenorul „roș-albilor”.

Rednic are polițe de plătit față de conducerea lui Dinamo și speră la locul 10

Mircea Rednic are un trecut important la Dinamo, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Fostul fundaș a evoluat acolo timp de șapte ani, din 1983 până în 1990, perioadă în care a câștigat două titluri și trei Cupe. Ca tehnician a avut cinci mandate pe banca lui Dinamo, la primul dintre ele, în 2006-2007, cucerind cel mai recent titlu din palmaresul „câinilor”. Ultima sa experiență la formația „roș-albă”, în 2021, a avut un sfârșit neplăcut, tehnicianul fiind demis: „Eu sunt profesionist, nu are nicio legătură cu ce sunt eu aici, sunt antrenor și eu îmi doresc foarte mult ca să câștigăm, mai mult decât dacă aș fi jucat cu altă echipă, pentru că mie nu au ce să-mi reproșeze, eu aș avea mai multe să le reproșez și mai ales celor care încă mai sunt acum în conducerea lui Dinamo, de felul cum s-au comportat cu mine, dar nu mă interesează acum. Pe mine mă interesează ca băieții să aibă bucuria și plăcerea de a juca și de a câștiga meciul de mâine, pentru că avem numai de câștigat, cu o victorie putem deja să ajungem pe locul 10, după care mai vine un meci acasă cu o echipă de nivelul nostru și putem să câștigăm, iar atunci am urca în clasament și asta contează foarte mult pentru moralul echipei și pentru suporteri”, a spus Mircea Rednic.

Burcă, un meci de a fi sau a nu fi! Un nou eșec i-ar fi fatal antrenorului

UTA e acum pe locul 14, de baraj, dar cu o victorie poate urca patru poziții, până pe 10! Pentru Dinamo e meci capital în lupta la salvare, o nouă eventuală înfrângere putându-i fi fatală lui Ovidiu Burcă, contestat vehement de suporteri și susținut deocamdată doar de conducere. Dinamo e pe locul 15, penultimul, așa că va juca mâine seară la victorie. Bucureștenii sunt încă de joi seară la Oradea, unde vineri au disputat meciul de Cupă, cu FC Bihor, iar sâmbătă au avut întâlnire cu fanii, la un hotel din orașul de pe Criș. Se anunță afluență mare de public pe stadionul Iuliu Bodola, fanii lui UTA și Dinamo anunțând o adevărată invazie roș-albă la un meci al marilor orgolii. Comisia Centrală de Arbitri l-a trimis pe ploieșteanul Andrei Moroiță să împartă dreptatea, mâine seară, la meciul dintre UTA și Dinamo. Moroiță va fi ajutat de asistenții Ciprian Danșa (Satu Mare) și Alexandru Vodă (Alba Iulia). În camera VAR se vor afla George Găman (Craiova) și Dumitru Valentin (Gherghița). Toți aceștia vor fi supervizați de Aron Huzu (Sibiu). Delegat de joc din partea Ligii Profesioniste de Fotbal va fi Octavian Goga (Brașov).

 

Facebook Comments