Intervenţia pompierilor la copilul înecat din Arad, îngreunată de un apel fals la 112

by Florian Popa

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad spun că intervenţia la cazul copilului de 14 ani, dispărut în apele râului Mureş, a fost îngreunată de un apel fals la 112 care anunţa un incendiu la o casă. Apelul a fost dat în acelaşi timp cu cel al martorilor la tragedia de pe râul Mureş, iar pompierii au fost nevoiţi să trimită, în zadar, 4 autospeciale şi 12 pompieri la o solicitare mincinoasă. În tot acest timp, la cazul copilului dispărut abia ajungea un echipaj.

„Vi se pare distractiv?

Astăzi la ora 13.30, un bărbat a apelat SNAU 112 anunțând un incendiu generalizat la o casă pe strada Ana Ipătescu din municipiul Arad.

Dispeceratul ISU a alocat la caz 2 autospeciale se stingere, 1 autospeciala SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 ofițeri și 10 subofițeri.

Doar că, sosite la fața locului pompierii nu ai găsit nici un incendiu.
A fost verificată toată strada, s-a sunat la toate porțile caselor.
Mai mult decât atât pentru că in același timp a fost anunțat un posibil înecat misiune de căutare ce se desfășoară și acum, a fost chemat în baza de la Arad echipajul de stingere de la Punctul de Lucru din Vladimirescu.

Oameni buni, noi suntem aici 24/24 pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, apelarea numărului unic de urgență trebuie făcută doar în caz de urgență.
În timpul in care 4 echipaje se deplasează la o alertă falsă alți semeni de ai noștri pot avea nevoie de ajutor iar noi să nu putem răspunde solicitări pentru că nu mai avem forțe disponibile“, este mesajul transmis de reprezentanții ISU Arad

Facebook Comments