”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-31)
În fiecare an, în ziua de 2 februarie, sărbătorim Praznicul Împărătesc al Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon care, de altfel, are un rol important în această binecuvântată sărbătoare.
Așadar, nu putem să nu ne întrebăm cine este acest Drept Simeon.
Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul “Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit termenul “fecioara” cu “femeie” și pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). Dar iată că ziua mult așteptată avea să i-L aducă în brațe pe Însusi Hristos, Mântuitorul lumii. Imaginea înduioșătoare a acestei sărbători este conturată de bătrânul Simeon care Îl primește în brațele sale omenești pe dumnezeiescul prunc, de Fecioara Maria, Proorocița Ana și Dreptul Iosif, care, după rânduiala de atunci, adusese spre jertfă o pereche de turturele. La 40 de zile de la naștere pruncii erau duși spre închinare la templu, părinții având îndatorirea de a aduce un miel de un an, sau, dacă familia era mai săracă, o pereche de turturele. Așadar, plinind legea în deplină smerenie Mântuitorul nu venise să strice Legea ci să o împlinească dar să o și desăvârșească. Odată văzută și crezută proorocia pe care încercase să o schimbe din vârful penelului, Dreptul Simeon cere “slobozirea” din viața sa pământească pentru că îi era degrabă împărtășirea bucuriei “mântuirii gătite înaintea feței tuturor popoarelor” cu toți drepții Vechiului Testament care erau în iad. A vrut să fie primul care le duce bucuria apropierii mântuirii, lucru care s-a și întâmplat pentru că nu la mult timp a părăsit trupul obosit de vreme în timpul rugăciunii din templu.
Într-un exercițiu de imaginație putem măcar intui cum a fost primită vestea mult așteptată a mântuirii de către cei aflați în iad, cu atât mai mult cu cât avea să fie confirmată nu la mult timp de toți copiii uciși de Irod. Și dacă într-un exercițiu de imaginație am coborât până în iad pentru a vedea cu ochii minții bucuria primirii veștii mult așteptate, putem, într-un exercițiu de cercetare amănunțită să coborâm și până în sufletele noastre și să vedem dacă suntem sau nu pregătiți a-L întâmpina și noi pe Mântuitorul. Din când în când nu strică nimănui “a da o fugă” până în propriul suflet pentru a cerceta cum și în ce condiții Îl ține pe Dumnezeu…oare stă bine? Se simte binevenit? I-am dat apă la timp să bea? L-am îmbrăcat? L-am hrănit? sau…atât de demult nu am mai fost pe “acasă” încât nici nu am observat că a plecat?
Și dacă totusi L-am alungat și dorul lăuntric strigă după El și ne întrebăm unde este …răspunsul uluitor de simplu ni-l dă N. Steinhardt: “Dumnezeu este acolo unde este lăsat să intre”.
Fie ca sărbătoarea de astăzi să ne ajute să găsim răspunsul multor frământări și să prilejuiască cea mai frumoasă întâlnire pe care o poate avea un om: cea cu sufletul său!
