Întâlnire de gradul zero pentru Corina Chiriac

by Cristian Dobre

Întâlnire de gradul zero, weekendul trecut, la un mare eveniment muzical dedicat muzicii retro ce a avut loc la Romexpo! Corina Chiriac , una din doamnele muzicii ușoare românești, a avut ocazia s-o cunoască pe tiza ei, în rândul fanilor prezenți la recitalul său.

În cariera sa impresionantă de cântăreață, compozitoare și prezentatoare de televiziune, interpreta cu voce inconfundabilă a avut puține momente în care a rămas fără replică. Unul dintre acestea s-a consumat weekendul trecut, când a făcut cunoștință, în spatele scenei, cu o admiratoare pe care o cheamă fix ca pe ea.

”Să știți că întreaga mea viață a fost marcată în sens pozitiv de personalitatea dumneavoastră. Chiar și fără să vă cunosc, a trebuit să dovedesc întotdeauna că sunt bună în ceea ce am făcut, ca să nu fac acest nume emblematic de rușine, chiar dacă nu m-a legat de dumneavoastră decât admirația, nici un grad de rudenie”, i-a zis emoționată până la lacrimi solistei de 69 ani mai tânăra Corina Chiriac, care și-a păstrat frumosul nume, cu acceptul soțului, chiar și după căsătorie.

Corina Chiriac pe scena festivalului, după emoționanta întâlnire din culise Vedeta și-a îmbrățișat cu drag mai tânăra tiză La fel de emoționată de întâlnire a fost și doamna muzicii ușoare românești, artista care a lansat șlagăre precum ”Ce dor mi-a fost”, ”Ce mică-i vacanța mare” ori ”Vino iubire înapoi”. Interpreta a luat-o în brațe pe admiratoarea sa și i-a zis despre această potrivire de nume: ”Draga mea, cred că ai avut și vei avea toată viața ta o cruce de dus”. Momentul întâlnirii celor două Corine din generații diferite s-a produs înainte ca artista să se încarce cu energia pozitivă a mulțimii strânse la Romexpo, ea fiind mai aplaudată și bine primită decât titulaturi de glorie a muzicii disco ai anilor 90, precum Baccara, Fun Factory, Corona, Captain Hollywood Project, Snap! ori Las Ketchup, cu care a împărțit scena festivalului.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments