Instrucție cu umbra campioanei! FCC UAV a atins suta de puncte cu junioarele de la malul mării

Instrucție cu umbra campioanei! FCC UAV a atins suta de puncte cu junioarele de la malul mării
FCC Baschet UAV Arad n-a avut milă de campioana CSM CSU Constanța, echipă ce se bazează din acest început de an în majoritate pe junioare de 15 și 16 ani, după colapsul financiar prin care trece clubul! A fost și șansă pentru galben-albastre, atâta timp cât în decembrie, anul trecut, când trebuia să se joace meciul, Constanța se baza încă pe teamul redutabil ce juca și în EuroCup. Tocmai un meci al campioanei în competiția continentală a adus la amânarea duelului de la Arad, iar între timp au intervenit problemele financiare și CSM a rămas cu un lot de avarie! Așa s-a ajuns ca aseară, vicecampioana României să defileze într-un antrenament cu public, scor 106-42 (31-16, 28-11, 24-7, 23-8), restanță din etapa a 7-a a LNBF! Rămasă fără sârbul Miroslav Popov, plecat misterios de la echipă, FCC UAV este condusă acum de pe bancă de profesorul Dan Moraru, care a început cu 5-ul clasic din acest sezon: Podar, Panait, Mititelu, Jovancevic și Animam. Cu doar două senioare în componență, Irimia și Croitoru, alături de niște puștoaice, constănțencele au fost carne de tun în reeditarea finalei ediției precedente de campionat. Arădencele au dominat partida de la un capăt la celălalt și au depășit în premieră suta de puncte în acest sezon. Rămasă cu două senioare, CSM Constanța a fost surclasată în reeditarea finalei din sezonul trecut 31-16 a fost scorul la prima pauză, iar la vestiare s-a mers cu 59-27 pe tabelă. Moraru a încercat diverse formule, rulând tot lotul, pentru un scor final ce ne scutește de prea multe comentarii, 106-42! Jack Animam a fost din nou în double-double, cu 24 de puncte și 11 recuperări. Pentru învingătoare au mai înscris: Jovancevic 21 de puncte (8 recuperări), Panait 17 puncte (6 recuperări, 6 intercepții), Mititelu 16 puncte (9 recuperări), Fota 15 puncte (6 intercepții), Podar 6 puncte, Negru 3, Ciotir 2 puncte (5 recuperări) și Valea 2. A mai intrat Cucu. De la învinse s-a remarcat căpitanul Irimia, cu 24 de puncte. FCC Baschet UAV le egalează la puncte pe CSM Târgoviște și ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, toate având 7 victorii și 2 înfrângeri în campionat. Un campionat de tot râsul, extrem de modest, în care mai mult de jumătate din cele opt echipe prestează pentru ca România să mai aibă un soi de ligă. Pentru arădence urmează sâmbătă derby-ul de pe terenul lui Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.