Inspectorii ISU Arad au efectuat zeci de controale în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor

by Andreea Radu

În perioada 11.03 – 14.03.2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au efectuat 25 controale în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor la localități, operatori economici din categoriile turism, comerț precum și în unități de învățământ, unități de cult și unități de îngrijire copii și vârstnici.
Pe timpul verificărilor, au fost constatat 81 neconformități pe linia securității la incendiu, fiind sancționate cu 61 de avertismente și 20 de amenzi, în cuantum de 182.000 lei. De asemenea, controale desfășurate au relevat faptul că 3 dintre obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
Totodată, pe timpul acestor verificări, pompierii au desfășurat 92 de activități de informare preventivă privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență. Astfel, au fost desfășurate acțiuni privind informarea populatiei cu referire la diferite tipuri de risc, inclusiv în locuinte si gospodarii și modul de comportare în caz de incendiu sau în alte situații de urgență.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Facebook Comments