INS: Sporul natural negativ a scăzut cu 16% în octombrie 2018

by Cristian Dobre

Sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2018 (5.112 persoane), cât şi în luna octombrie 2017 (6.103 persoane), o scădere de 16,2%, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 2.504 în luna octombrie 2018 faţă de aceeaşi lună din 2017, ajungând la 18.131, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.513 mai mare faţă de luna octombrie 2017, fiind de 23.243 de persoane.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 11 mai mare în luna octombrie 2018, respectiv 106 de nou-născuţi, decât cel înregistrat în luna octombrie 2017.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2018, cu 829 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent, de 13.084. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 au fost pronunţate cu 172 divorţuri mai puţine în luna octombrie 2018, decât în luna octombrie 2017, respectiv de 2.776.

În luna octombrie 2018 a fost înregistrată naşterea a 18.131 copii, cu 1.076 mai mulţi copii decât în luna septembrie 2018. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna octombrie 2018 a fost 23.243, cu 4.517 mai multe decât în luna septembrie 2018.

Sporul natural a fost negativ în luna octombrie 2018, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 5.112 persoane, o triplare faţă de luna precedentă.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna octombrie 2018, a fost de 106, în creştere cu 3 faţă de luna septembrie 2018.

În luna octombrie 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 13.084 căsătorii, cu 7.065 mai puţine decât în luna septembrie 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.776, cu 192 mai multe decât în luna septembrie 2018.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments