INS: Doar trei din zece familii care își acoperă cheltuielile și-au permis o săptămână de concediu

INS: Doar trei din zece familii care își acoperă cheltuielile și-au permis o săptămână de concediu

Doar 29,4% dintre gospodăriile care au declarat că pot face față cheltuielilor din veniturile disponibile și-au permis, în 2025, o săptămână de concediu în afara locuinței, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Procentul a crescut față de 2024, când se situa la 26,6%. În schimb, numai 14,9% dintre gospodăriile din această categorie și-au permis să meargă la spectacole de teatru sau la cinema, comparativ cu 12% în anul precedent.

Conform INS, 81,2% din totalul gospodăriilor au apreciat că pot face față cheltuielilor cu veniturile de care dispun, în creștere de la 78,2% în 2024. Cu toate acestea, veniturile rămase după plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor sunt considerate foarte scăzute în raport cu nevoile de consum.

Mobilierul, electrocasnicele și hainele noi, greu accesibile

Dintre gospodăriile care au declarat că își pot acoperi cheltuielile, numai 10,4% au avut posibilitatea de a înlocui mobilierul uzat sau demodat, față de 8,2% în 2024.

Totodată, 23,9% și-au permis să cumpere produse electrocasnice, iar 39,3% au putut achiziționa haine noi. În anul precedent, procentele erau de 20,8%, respectiv 35,6%.

Posibilitatea satisfacerii acestor nevoi este mult mai redusă în cazul gospodăriilor conduse de agricultori sau de persoane fără un loc de muncă.

Aproape jumătate dintre gospodăriile cu dificultăți nu și-au plătit întreținerea la timp

Lipsa resurselor financiare a împiedicat numeroase gospodării să achite la termen serviciile legate de întreținerea locuinței. Dintre gospodăriile aflate în această situație, 48,5% nu au putut plăti la timp, proporția fiind de 39,4% în mediul urban și de 54,5% în mediul rural.

În cazul gospodăriilor conduse de o persoană fără loc de muncă, 55,2% nu au putut face față cheltuielilor folosind venitul net realizat. Dintre acestea, 74,1% au întârziat plata serviciilor de întreținere a locuinței, procentul ajungând la 76,8% în mediul urban.

Factura pentru telefonie, televiziune, internet sau servicii de streaming nu a putut fi achitată la timp de 4,7% dintre gospodăriile aflate în imposibilitatea de a-și plăti cheltuielile.

Românii au apelat la economii, împrumuturi și muncă suplimentară

Dintre gospodăriile care nu au reușit să facă față cheltuielilor din venitul total net lunar, 9,8% au apelat la economii, 2,7% au împrumutat bani de la rude, prieteni sau alte persoane, iar 8,4% au primit ajutoare financiare fără obligația de restituire.

Pentru obținerea banilor necesari cheltuielilor curente, 9,1% dintre gospodării au prestat muncă suplimentară. Proporția a fost semnificativ mai mare în cazul gospodăriilor conduse de agricultori, respectiv 30,4%, și al celor conduse de șomeri – 31,5%.