INS: AFACERILE DIN COMERT AU CRESCUT CU 7% ANUL TRECUT

by Paula Craciun

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, a crescut cu 7% anul trecut, ca serie brută, fiind susţinută de avansul vânzărilor de produse nealimentare, alimente, băuturi, tutun şi carburanţi.

Astfel, creşterea înregistrată la nivelul anului trecut s-a datorat majorării vânzărilor de produse nealimentare (+10,6%), alimente, băuturi şi tutun (+7,5%) şi comerţului cu amănuntul de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate (0,3%).

În luna decembrie 2014, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută (+7,8%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (0,3%).

Faţă de luna decembrie a anului precedent, vânzările au crescut cu 6,5% atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată.

 

Sursa: zf.ro

Facebook Comments