INGRIJORATOR: PESTE 1000 DE BEBELUSI ABANDONATI IN SPITALELE DIN ROMANIA

by Dana B.

Drama nou-născuţilor abandonaţi în spitalele din România de către propriile mame pare fără final. Ba mai mult, fenomenul ia amploare, după cum demonstrează ultimele cercetări. Numai anul trecut, aproape 1.000 de bebeluşi au fost părăsiţi în primele zile de viaţă, dezvăluie Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului, potrivit B1 TV.

Peste 600 dintre copiii părăsiţi de mame în spitale au fost abandonaţi la scurt timp după naştere. În acelaşi timp, mai mult de 300 de micuţi au fost lăsaţi la pediatrie, iar peste 20 în alte secţii din spitalele româneşti. Sunt datele venite din partea Autorităţii pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Potrivit verificărilor, dintre cei aproape o mie de copii abandonaţi, peste 800 au fost externaţi, însă doar puţini dintre ei s-au reîntors în familie. Ceilalţi au ajuns în grija unor asistenţi maternali, la centre de plasament, centre de primire în regim de urgenţă sau plasaţi în familii adoptive.

Peste 1.000 de nou-născuți, abandonați în 2015 în spitalele din România.

De altfel, noua Lege a adopţiei, care a fost aprobată, în unanimitate, în Parlament, simplifică procedurile, atât pentru adopţiile interne, cât şi pentru cele internaţionale. Astfel, au fost simplificate procedurile privind cererile de încredinţare, dar şi cele pentru obţinerea atestatelor de adopţie. Totodată, noua lege introduce, în premieră, şi concediul de acomodare pentru unul dintre părinţii adoptivi, care a fost stabilit la 90 de zile, timp în care se va plăti şi o indemnizaţie în valoare de 500 de lei.

Iată datele oferite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie:

– Anul 2015 –

– 977 de copii au fost abandonaţi în spitale

– 624 au fost abandonaţi în maternităţi

– 326 de copii au fost lăsaţi la pediatrie, iar 27 în alte secţii de spital

– 885 de copii au fost externaţi

– doar 388 s-au reîntors în familie

– 380 de copii au ajuns în grija unor asistenţi maternali

– 35 au fost plasaţi la familii, 30 au ajuns în centre de plasament, 16 în centre de primire în regim de urgenţă, trei în familia extinsă.

Sursa:m.b1.ro

Facebook Comments