ÎNFRÂNGERI PENTRU ARĂDENE PE SEMICERCUL LIGII SECUNDE

by Sorin Haut

Crişul Chişineu Criş a fost aproape de surpriză în etapa a patra a Diviziei A (liga secundă) de handbal feminin, cedând cu 30-34 (15-15) disputa cu Mureşul Târgu Mureş. Arădencele au condus cu 19-17, în minutul 37, dar pe final şi-a spus cuvântul plusul de experienţă al oaspetelor, care provoacă Crişului al treilea eşec stagional. Pentru gazde au înscris: R.Boldor 13, Morariu 9, Gorongyi 3, Anghelina 2, Lucuşa 1, Varga 1 şi Nakulovic 1. Cu un punct în clasament, arădencele ocupă penultimul loc (11), duminica viitoare deplasându-se la Extrem Baia Mare.
Handbaliștii de la ACS „Avram Iancu” Arad au pierdut şi ei meciul susținut pe terenul celor de la CSU Brașov, scor 22-35 (6-13). Cu trei înfrângeri la rând, echipa pregătită de Cosmin Gabor ocupă locul 8, cu 3 puncte, obţinute în urma victoriei din prima etapă, cu HC Sibiu. Etapa viitoare, pe 22 octombrie, Avram Iancu joacă acasă cu Academia Minaur Baia Mare.

Facebook Comments