Informare meteo: ninsori, vânt puternic și ger în toată țara, până sâmbătă dimineața

Informare meteo: ninsori, vânt puternic și ger în toată țara, până sâmbătă dimineața
Meteorologii au emis, joi, o informare de vreme severă, valabilă la nivel național, care anunță precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii. Avertizarea este în vigoare în intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 10 ianuarie, ora 10:00. Potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie, va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei. În Muntenia și sudul Moldovei sunt prognozate precipitații mixte, în timp ce în Dobrogea vor predomina ploile. În jumătatea de nord a țării și în zona montană se va depune strat de zăpadă, cu grosimi cuprinse, în general, între 3 și 10 centimetri. Izolat, în special în sud-estul Moldovei, se pot forma depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în sudul, centrul și estul țării, cu viteze de 45–65 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60–80 km/h. În aceste condiții, ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea va fi redusă. Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -5 și 3 grade Celsius, cu valori mai ridicate doar în extremitatea de sud-est, unde se pot atinge 8–10 grade. În noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie), va fi ger în regiunile intracarpatice și izolat în restul teritoriului, cu minime cuprinse între -15 și -5 grade. Pe parcursul zilei de vineri, 9 ianuarie, vremea va rămâne rece în vestul, nordul și centrul țării, unde temperaturile maxime vor oscila între -8 și -1 grad. Noaptea, gerul va afecta jumătatea de nord a Moldovei și, izolat, Transilvania, cu minime de -15 până la -10 grade. Începând din seara zilei de vineri, aria precipitațiilor se va extinde în sud-vestul țării. Inițial vor fi precipitații mixte, favorabile formării poleiului, apoi vor predomina ninsorile. Meteorologii mai precizează că, din 10 ianuarie, răcirea vremii va continua, mai întâi în nord-est și centru, apoi și în restul țării, astfel încât, mai ales noaptea și dimineața, se va menține gerul până spre jumătatea lunii ianuarie.