Infiltraţii la demisolul stadionului de 14 milioane de euro. Tot fanii sunt de vină?

Infiltraţii la demisolul stadionului de 14 milioane de euro. Tot fanii sunt de vină?
Vă mai amintiţi de episodul cu infiltraţiile de apă din vestiarul UTA-ei? Era momentul inaugurării noului stadion "Francisc Neuman", când suporterii "Bătrânei Doamne" au pus mâna pentru a face curăţenie la stadion, în contextul în care Primăria a fost mai ocupată la acea vreme cu festivisme şi panglici, evenimentul având un iz de campanie electorală. Culmea, în loc să le mulţumească fanilor pentru voluntariat, Primăria a pus totul în cârca lor, care ar fi folosit un debit prea mare de apă pentru spălarea scaunelor murdare! Mai mult, conducerea clubului UTA a fost certată la acea vreme pentru faptul că fanilor li s-a permis să spele acele scaune cu o cantitate atât de mare de apă. Noaptea minţii, nu? Dar iată că fotbaliștii UTA-ei au avut parte de o surpriză neplăcută în această dimineață. Probabil, pe fondul precipitațiilor căzute în ultimele ore la Arad, în unele încăperi de la demisolul arenei a început să cam plouă. Cea mai afectată pare a fi sala de forță, dar apă s-a mai infiltrat prin tavanele de pe holurile din apropiere și unul dintre vestiare. Chiar scriam la acea vreme că ar fi bine să mai aşteptă ploile de toamnă, pentru a vedea cât de bine s-a lucrat la stadion. Drast Company, firma constructoare care a preluat în primăvară lucrarea de la stadion de la Tehnodomus SA,  a ajuns la stadion şi se ocupă de problema apărută. Altfel, Primăria nu a început nici acum procedura de recepție a stadionului. Vă reamintim că noua arenă „Francisc Neuman”, de 14 milioane de euro şi doar 11.600 de locuri, a fost ridicată în mai bine de şase ani, probabil record mondial negativ în domeniu.