Indisciplina în trafic, taxată de polițiștii din Curtici

by Dana B.

Polițiștii Orașului Curtici, împreună cu cei ai orașului Sântana și ai Serviciului Rutier au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza localităților, pentru combaterea indisciplinei în trafic.

În urma activităților desfășurate pe parcursul a două ore, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.845 de lei, conform O.U.G. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 2 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 (privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică), în valoare de 700 de lei, fiind reținute 6 certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

Asemenea acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, în tot județul.

Facebook Comments