Încurcată de autorităţi, FRF întârzie să anunţe calendarul campionatelor

by Rusu Flavius

Ultimele noutăți privind competițiile sportive, venite din partea președintelui Klaus Iohannis, respectiv ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, care, marți, a prezentat protocolul cu recomandări pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanţă după încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus, a adus o reacție și din partea președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Conducătorul fotbalului românesc spune că e nevoie de o nouă întâlnire între reprezentanții FRF și cei ai ministerelor Tineretului și Sportului, respectiv Sănătății, pentru a clarifica anumite lucruri după prezentarea protocolului. Răzvan Burleanu nu înțelege dacă ceea ce a prezentat marți Ionuț Stroe conține reguli sau recomandări.

”E nevoie de o întâlnire suplimentară cu reprezentanții Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii pentru a clarifica anumite lucruri. Am şi solitcitat deja această întâlnire între specialiştii noştri, fiindcă, aşa cum arată documentul astăzi, nu ştim dacă aceste menţiuni prevăzute în acest ordin sunt recomandări sau reguli pe care toate cluburile trebuie să le respecte”, a spus Răzvan Burleanu într-o intervenție pe Skype la Digi 24.

Tot în această întâlnire se vor face și propuneri pentru datele de reluare a antrenamentelor cât și ale competițiilor de fotbal, dar și ca la pregătire jucătorii să stea în grupuri de patru, nu de trei. Burleanu vrea ca aceste cantonamente să înceapă imediat după încheierea stării de urgență, adică pe 15 mai, iar a principalului campionat, Liga 1, în prima parte a lunii iunie.

”Ne dorim să putem să începem antrenamentele şi aceasta este şi propunerea pe care noi am avansat-o MTS-ului, să începem antrenamentele în grupuri de câte patru jucători pe 15 mai, imediat după ce se va ieşi din starea de urgenţă, astfel încât, treptat, după data de 1 iunie, să ne putem desfăşura antrenamentele comune pentru toate echipele.

Ne-ar fi foarte util să începem pe 15 mai, fiindcă pe 25 mai trebuie să comunicăm către UEFA calendarul pe care îl propunem pentru reluarea competiţiilor interne”, a explicat Burleanu.

Două scenarii gândite de preşedintele FRF

Dacă echipele din primele două ligi sunt de acord pentru reluarea campionatului în prima parte a lunii iunie, atunci sunt șanse de încheiere a sezonului conform planurilor făcute până acum. Dacă nu se va relua nici la 13 iunie, atunci va fi nevoie de un nou plan pentru încheierea luptei la titlu în prima ligă, cât și a Cupei României, pentru a anunța către UEFA participantele în cupele europene.

Răzvan Burleanu a precizat două scenarii pentru încheierea actualului sezon fotbalistic. În cel de-al doilea dă exemplu campionatul Ligii 2, unde, normal, ar mai fi de disputat 14 etape, însă care are șanse să continue cu play-off pentru primele opt clasate și play-out pentru ultimele zece echipe, însă jocurile să fie într-o singură manșă, nu în două, deci ar mai fi doar șapte, respectiv nouă etape până la final.

Despre reluarea campionatului Ligii 3, Burleanu nu a precizat nimic. În această competiție, majoritatea cluburilor își doresc ”înghețarea” actualului sezon.

”În momentul de faţă, dacă nu vom avea un feedback pozitiv din partea staffurilor tehnice de la nivelul fiecărei echipe din Liga 1 şi din Liga 2, nu vom putea să începem înainte de 13 iunie. Dacă nu vom începe nici la 13 iunie, atunci, cu siguranţă, nu vom reuşi să finalizăm play-off-ul Ligii 1 și Cupa României în actualul format.

Sunt două scenarii: unul depinde de UEFA, altul depinde de FRF. Unu: avem nevoie de o modificare a termenului de 20 iulie din partea UEFA, termen la care trebuie să comunicăm echipele care participă în competiţiile europene. Sau, doi: ar trebui să identificăm o variantă de finalizare a Ligii 1 şi/sau Cupei României cu mai puţine meciuri.

Când mă refer la acest ultim scenariu, acesta are mari şanse de a fi aplicat, de exemplu, pentru Liga 2, unde, în mod normal, ar mai fi 14 etape de jucat, ceea ce este foarte mult pentru o perioadă scurtă de timp, fiindcă ar presupune câte două meciuri în fiecare săptămână.

Odată ce ne vom putea relua antrenamentele, după care vom avea această speranţă că ne vom relua competiţiile – implicit o bucată mică din ceea ce înseamnă că viaţa noastră normală – va fi mult mai clar. Pur şi simplu vom putea să redăm această bucată mică din ceea ce înseamnă viaţa normală”, a mai precizat Răzvan Burleanu la Digi 24.

Pe de altă parte, sursele ProSport susțin că Răzvan Burleanu se gândește și la un alt plan pentru încheierea campionatului Ligii 2, de exemplu. UTA și CS Mioveni, primele două clasate, ar fi declarate direct promovate, iar echipele de pe locurile 3, 4, 5 și 6 (Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid) să dispute un turneu, cu semifinală și finală, iar câștigătoarea să dispute barajul de promovare în prima ligă. În prezent, la Liga 1, sistemul este: locul 6 din play-out merge la baraj cu locul 3 din Liga 2, iar locurile 7 și 8 retrogradează.

Din actualul sezon de Liga 1 mai sunt de disputat opt etape din play-off și 12 din play-out, iar din Liga 2 și Liga 3 mai sunt de jucat câte 14 runde. (liga2prosport.ro)

Facebook Comments