Alexandru Meszar, conducătorul de facto al UTA-ei, a intervenit prin telefon, la GSP Live, pentru a analiza situația arădenilor, pe locul 14 după 10 etape în SuperLiga și fără victorie încă pe teren propriu. În privința traseului de până acum, Meszar a dat o declarație cel puțin ciudată, și anume aceea că play-off-ul ar fi în primul rând obiectivul echipei, deși el a fost primul ce a declarat înaintea campionatului că UTA trebuie să își propună mai mult decât stagiunea trecută: „Play-off-ul a fost în primul rând obiectivul echipei și al staff-ului. Sigur, și al nostru, având în vedere că vrem să progresăm în fiecare campionat, să urcăm un loc. Timp este, suntem la început, nu facem o tragedie. Din 10 meciuri am pierdut 3, dintre care unul cu FCSB, unul cu Universitatea Craiova. Chiar dacă suntem pe 14, nu putem spune că e o criză. Poate urmează un meci complicat pentru CFR, noi avem precedente: am bătut la CFR, am făcut și egal acolo. Nu este exclus să facem un meci bun, să putem crea o surpriză, adică să luăm punct sau puncte la CFR.”
Meszar, la GSP Live: „Play-off-ul a fost în primul rând obiectivul echipei și al staff-ului!”
Întrebat de cei de la GSP dacă Rednic mai are sprijinul conducerii, Meszar l-a asigurat pe antrenor că va continua la Arad, însă așa s-a întâmplat și cu Laszlo Balint, confirmat declarativ și la scurt timp plecat de la UTA. Iar la Rednic intervine în plus și factorul sănătate, el având tot mai multe probleme cu inima: „Nu se pune problema să plece, avem o echipă construită de domnul Rednic, trebuie să o facem să și câștige, nu doar să obțină egaluri. Are tot sprijinul nostru, din toate punctele de vedere, fie că vorbim despre transferuri sau orice altă problemă. Noi îl susținem, iar asta ne dorim și de la arădeni, să-l susțină pe el și să susțină și echipa, chiar dacă nu legăm victorii. Tot am adus, dar poate n-am reușit să aducem exact ce trebuia. Nu ne lăudăm cu acest mercato, a venit un număr mare de jucători, procentajul de reușită este de 50%. Dar și cei care n-au confirmat mai au timp, și sperăm să ajungem la 70-80%. Căutăm un atacant, un număr 9. Nu este perioadă de mercato, așa că e greu să găsești”, a mai spus Meszar la GSP Live.
Rednic simte eschiva lui Meszar și îi dă replica: „Nu eu fac transferurile, totul e cu acordul clubului”
Rednic, deși internat și operat pentru a doua oară la inimă, nu are liniște nici măcar pe patul de spital. A citit declarațiile lui Meszar și a ținut să precizeze faptul că nu el face transferurile, deși are ultimul cuvânt, probabil deranjat sau iritat de ce a spus conducătorul de facto al UTA-ei. Într-adevăr, Meszar vrea să eschiveze și în privința obiectivului, țintă pe care o pune în mare măsură pe umerii echipei și a staff-ului. Până la urmă, toată lumea trebuie să își asume transferurile și obiectivul, nu doar Rednic și echipa, mai ales că la UTA conducerea nu asigură un buget de play-off și nici transferuri pe măsură, dovadă că se pierd jucători importanți în lupta cu alte cluburi mai puternice financiar. Atunci ne întrebăm pe ce anume s-a bazat Meszar când declara în vara că obiectivul este play-off-ul. De asemenea, Rednic a trimis „săgeți” și către prietenul Bibarț, care tocmai l-a premiat de Zilele Aradului pentru locul 7 din sezonul trecut, semn că relațiile s-au cam răcit în ultima perioadă. Iată că scandalul e pe cale să înceapă, iar aici suporterii nu au nicio vină.
„La noi, la Arad, Primăria ne dă 900.000 de euro şi ne ia 1,5 milioane de euro!”
„Nu eu fac transferurile. Nu aduc niciun jucător fără acordul clubului. Sigur, eu am ultimul cuvânt. Domnul Meszar a subliniat acest procentaj de 50 la sută pentru că s-a referit la jucătorii care au venit foarte târziu şi n-au avut încă timp să demonstreze. La noi, la Arad, Primăria ne dă 900.000 de euro şi ne ia 1,5 milioane de euro. Cu o mână ne dă, cu alta ne ia. Şi jucătorii pe care i-am avut anul trecut tot așa… au plecat la bani mai mulţi. De aia şi spun, Neluţu Sabău e prietenul meu, dar mi-e ciudă. Jucătorii pe care i-am vrut eu (n.n. Blănuță și Oaidă) mi i-a luat el”, a explicat Mircea Rednic, într-un interviu acordat celor pentru Sport pe Surse. Altfel, este interesant și ciudat în același timp că UTA confirmă printr-o informare pe contul oficial de Facebook că antrenorul Mircea Rednic a fost la Spitalul Județean Arad pentru un control postoperator la un an în urma infarctului miocardic suferit în timpul jocului cu FCSB, dar nu și că a suferit marți o a doua operație!