INCEPE ANUL SCOLAR. DE CE ACTE E NEVOIE PENTRU INSCRIEREA LA SCOALA

by Paula Craciun

Noul an scolar incepe saptamana viitoare, iar parintii au de indeplnit cateva formalitati pentru ca inscrierea coplului lor la scoala sa se faca fara probleme. La înscrierea de început de an şcolar părinţii vor trebui să prezinte o adeverinţă medicală sau un aviz epidemiologic de la medicul de familie.

Analizele medicale nu mai sunt obligatorii la început de an şcolar. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au stabilit ce documente medicale sunt necesare la înscriere. Ordinul privind metodologia de examinare a stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.

Astfel, la înscrierea de început de an şcolar părinţii vor trebui să prezinte o adeverinţă medicală sau un aviz epidemiologic de la medicul de familie. Adeverinţa medicală pentru înscrierea în colectivitate va cuprinde informaţii legate de afecţiunile de care au suferit sau suferă copiii precum astm, otită medie cronică, maladii congenitale de cord, diabet zaharat, convulsii, tulburări de vorbire, auz, vedere, tuberculoză, etc.. De asemenea, avizul epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate trebuie să cuprindă informaţii legate de vaccinările făcute, atât obligatorii cât şi opţionale.

„Pentru anul 2015 documentele medicale necesare pentru înscrierea/frecventarea fiecărui ciclu de învăţământ al preşcolarilor şi elevilor sunt/sau urmează să fie depuse la sediul unităţilor de învăţământ până la data de 1 octombrie 2015”, se menţionează în ordin.

Până în acest moment, copiii trebuiau să se prezinte la înscriere cu un buletin de analize care atesta că sunt sănătoşi tun. Se solicitau trei tipuri de analize, respectiv examenul coproparazitologic, coprocultura şi exudatul faringian. Examenul coproparazitologic este necesar pentru a vedea dacă micuţul are paraziţi, coprocultura este pentru afecţiuni care ar putea provoca toxiinfecţii alimentare, iar exudatul faringian identifică prezenţa unei infecţii bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii gâtului. Toate aceste analize se făceau contra cost.

Sursa: stiripesurse.ro

Facebook Comments