Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală, împreună cu Societatea Târguri, Oboare și Piețe și Direcția de Sănătate Publică Arad, atrag atenția că purtarea măștii de protecție este obligatorie, atât în interiorul halelor agroalimentare, cât și în zonele aglomerate din piețe. De asemenea se insistă asupra respectării măsurilor de protecţie impuse la nivel naţional şi anume: dezinfectarea mâinilor cu soluţie la intrarea în spaţii, păstrarea distanței sociale prevăzute de lege față de alte persoane, evitarea formării oricărui grup de persoane și a intervalelor orare când piețele sunt de obicei aglomerate.
Începând cu data de 9 iulie 2020, purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie și în piața Obor, unde se înregistrează un număr mare de vizitatori, în special la sfârșit de săptămână.
Măsura este una preventivă și a fost luată în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de coronavirus în țara noastră.