Incendiul izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un centru medical din municipiul Arad, specializat în îngrijirea persoanelor vârstnice, ar fi fost provocat de un pacient care ar fi dat foc unor ziare aflate într-un salon. Reprezentanții centrului au făcut apel la aparținători să nu le lase pacienților brichete sau alte obiecte care le-ar putea pune în pericol siguranța.
„Unul dintre pacienți a dat foc unor ziare aflate în salon. Situația a fost gestionată rapid, iar pentru siguranță, trei pacienți au fost transferați la spital pentru evaluare”, au transmis reprezentanții unității pe pagina de Facebook a centrului medical.
Potrivit acestora, pacienții nu au fost intoxicați cu fum și au fost conștienți și cooperanți în momentul în care au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Arad.
Doi dintre pacienți au revenit ulterior în centru, în timp ce cel de-al treilea a rămas la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare.
Reprezentanții centrului au transmis și un avertisment către aparținători, solicitându-le să nu le lase pacienților obiecte care ar putea provoca incidente.
„Vă rugăm să nu lăsați pacienților brichete, obiecte ascuțite sau alte obiecte care le-ar putea pune în pericol siguranța lor ori a celorlalți pacienți. Orice obiect de acest tip adus unui pacient trebuie comunicat și predat personalului/conducerii centrului. Nerespectarea acestei reguli poate duce la incidente grave, inclusiv incendii, răniri sau punerea în pericol a altor persoane”, au mai transmis reprezentanții unității.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad informase că trei persoane au suferit intoxicații ușoare cu fum și au făcut atac de panică în urma incendiului.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, 11 ambulanțe SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o saltea din interiorul unui salon și a fost lichidat rapid. Nu s-a impus evacuarea celorlalți pacienți sau a cadrelor medicale.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost „focul deschis în spații închise”.
Incendiul de la centrul medical din Arad, provocat de un pacient care a dat foc unor ziare într-un salon