Incendiu violent pe centura Aradului, la o societate comercială

by Florian Popa

În această noapte, în jurul orei 02:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la terasa unei societăți comerciale aflată pe șoseaua de centură a municipiului Arad, în apropierea cartierului Grădiște.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent la nivelul terasei, pe o suprafață de aproximativ 12mp, cu posibilitate de propagare la restaurantul din interior.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, reducând astfel pagubele materiale. Au ars terasa și mobilierul din interiorul acesteia pe o suprafață de aproximativ 12 mp.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.

Facebook Comments