Incendiu într-un bloc, pe strada Tarafului. Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc, pe strada Tarafului. Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate
Un incendiu a izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Arad, pe strada Tarafului.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară și o ambulanță SMURD.

Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat într-o încăpere a apartamentului, pe o suprafață de aproximativ 7 metri pătrați.

Din imobil au fost evacuate sau s-au autoevacuat aproximativ 20 de persoane. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru înlăturarea efectelor și pentru stabilirea cauzei probabile a izbucnirii focului.