Un incendiu a izbucnit duminică seara într-un apartament situat pe strada Mărășești din municipiul Arad. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau într-o încăpere a apartamentului aflat la etajul al doilea al unei clădiri cu două etaje.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, autoscara și o ambulanță SMURD.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii acționează pentru lichidarea completă a focului și identificarea eventualelor focare ascunse. De asemenea, urmează să fie stabilită cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Incendiu într-un apartament de pe strada Mărășești din Arad