INCA UN ESEC DUREROS: CSU ALBA IULIA – UNIV.GOLDIS ICIM 71-68

by Sorin Haut

Baschetbalistele din Cetatea Unirii au obţinut o victorie importantă în compania vicecampioanei României, scor 71-68 (24-17, 14-16, 20-14, 13-21), meci contând pentru etapa a 6-a, intermediară, de campionat. După un început mai echilibrat, CSU Alba Iulia a preluat conducerea, ajungând la un moment dat la 13 puncte diferenţă, scor 22-9. “Galben-albastrele” au dat uşoare semne de revenire în sfertul doi, dar scorul pauzei mari a fost în favoarea fetelor lui Popov, 38-33. În sfertul trei tot gazdele au fost la timonă, iar după 30 de minute scorul era 58-47. Cu probleme pe ambele faze, arădencele au avut totuşi putea să revină pe final şi să ameninţe victoria celor de la CSU, egalând la 68 când mai erau doar 50 de secunde din meci.

Nu a fost însă suficient, iar formaţia lui Popov s-a dovedit mai precisă şi s-a impus meritat cu 71-68. ICIM pierde al doilea meci din acest sezon şi jocul echipei lui Araujo începe să scârţâie tot mai mult, asta în ciuda startului dătător de speranţe, cu victorii pe terenul rivalelor din Târgovişte şi Sfântu Gheorghe. Pentru CSU Alba Iulia au punctat: Uiuiu 18, Agunbiade 13, Price 11, McFarland 11, Kuster 9, Deura 5, Toma 4. Univ.Goldiş ICIM a replicat prin: Broomfield 16, Engelman 14, Plouffe 13, Simmons 10, Milovanovic 6, Fussell 6 şi Brosovszky 3.

Sursă foto: ziarulunirea.ro

Facebook Comments