“ Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau” (Troparul Inaltarii Sfintei Cruci).
Dupa ce Imparatul Constantin cel Mare a iesit biruitor din lupta cu Maxentiu, cu ajutorul semnului Sfintei Cruci ce i se aratase pe cer inaintea luptei si care il asigurase ca “prin aceste semn vei invinge”, atat el cat si mama sa Elena s-au botezat, dar totodata au simtit si nevoia de a descoperi lemnul Sfintei Cruci pe care fusese rastingnit Mantuitorul. Nu dupa mult timp au descoperit la Ierusalim nu numai Crucea cautata ci si cele doua cruci pe care fusesera rastigniti cei doi talhari, iar Sfanta Traditie ne spune ca pentru a descoperi care dintre cele trei apartinea Mantuitorului au atins pe rand cele trei cruci de trupul neinsufletit al unei vaduve, iar in clipa in care Sfanta Cruce a fost atinsa de trupul vaduvei, aceasta a inviat. In acel moment Imparateasa Elena impreuna cu toata suita ei au sarutat lemnul Sfintei Cruci si pentru ca multimea venita la aflarea gasirii Sfintei Cruci era prea mare pentru a putea ajunge sa o atinga, atunci, patriarhul Ierusalimului din acele vremuri, Fericitul Macarie, a ridicat-o de-asupra amvonului pentru a fi vazuta de toti. De atunci mostenim aceasta sarbatoare a Inaltarii Sfintei Cruci, si pentru ca ea ne aminteste de patimile Mantuitorului , este randuita a fi zi de post.
Marea provocare a acestei zile, insa, se refera la Inaltarea Sfintei Cruci in inimile noastre, dupa cum frumos pune problema Sfantul Teofan Zavoratul care vorbeste de existenta unei inaltari interioare a Crucii, care ar trebui sa se intample in inima fiecaruia dintre noi. De fiecare data cand facem cu dragoste si smerenie semnul Sfintei Cruci aducem marturie vie despre existenta ei in vietile noastre, iar atunci cand renuntam la una din placerile trupesti o inaltam in inimi si, poate, este cea mai importanta realizare in plan personal, sa stim ca acolo, in modul cel mai launtric Crucea este inaltata si impodobita cu flori duhovnicesti, asa cum o vedem astazi ca este in toate bisericile.
Asadar, sa nu incetam a avea cu noi pretutindeni aceasta “arma” folositoare si sa avem deplina credinta ca asa cum Imparatul Constantin a iesit biruitor din lupta cu Maxentiu avand-o drept pavaza, la fel si noi vom putea iesi biruitori din toate incercarile vietii.
Doamne ajuta!
Monahul Serafim – Schitul Moneasa
