„Prin acest semn vei invinge!” a vazut scris pe cer Imparatul Constantin cel Mare inaintea luptei cu Maxentiu si, intr-adevar, prin „acest semn” al Sfintei Cruci a reusit sa iasa biruitor. Astazi, 14 septembrie, ca in fiecare an la aceasta data, sarbatorim aflarea si inaltarea Sfintei Cruci de catre patriarhul Ierusalimului din acea vreme, Macarie, impreuna cu mama Imparatului Constantin, Elena, care ravnise cu multa dragoste de Dumnezeu aflarea lemnului crucii pe care fusese rastignit Mantuitorul.
Ce este Sfanta Cruce pentru noi, crestinii? Ii mai intelegem, oare semnificatia, sau automatizam facerea semnului Sfintei Cruci, la fel cum facem adeseori si cu aprinderea lumanarilor, participarea la Sfintele Taine ale Bisericii sau chiar si cu Sfanta Liturghie? Mai gasim ragaz interior pentru a ne intreba de ce facem anumite lucruri, sau ne bucuram de somnul caldicel al lui „asa am pomenit, asa trebuie, asa face toata lumea”? Ce este, deci, Sfanta Cruce pentru noi, crestinii? Frumos raspunde Sfantul Apostol Pavel acestei intrebari :” Cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea Lui Dumnezeu ” , in Epistola I catre Corinteni 1,18. Daca am reusi sa gustam linistea necesara pentru a „auzi” cuvintele Acatistului Sfintei Cruci am intelege de ce, chiar si asa automatizat, simtim pornirea launtrica in diverse momente ale vietii sa facem acest semn, si de ce altceva daca ea nu ar fi : „pazitoarea crestinilor”, „lauda credinciosilor”, „arma nebiruita a iubitoarei de Hristos osti”, „izbavitoarea multor rautati”, „daruitoarea multor bunatati”, „ridicarea celor cazuti”, „sprijinirea sarmanilor”, „aparare tare a cetatii”, „semnul calatorilor”, „doctorul celor ce bolesc”…si am putea contiua o lunga lista, insa provocarea fiecaruia este a descoperi semnificatia acesteia in mod personal.
Pe langa semnificatiile personale pentru fiecare dintre noi, Sfanta Cruce este acel „ceva” care in chip nevazut ne uneste cu oameni pe care nu i-am vazut si poate nu o sa-i vedem niciodata in modul fizic. De exemplu, eu fac semnul Sfintei Cruci aici si altcineva la cateva zeci/sute/mii km distanta, insa avand acelasi „semn al biruintei” devenim uniti in cugetare si simtire. Privita insa si ca semn al apropierii fizice imediate dintre semeni, ne putem gandi la modul in care firea omeneasca a Mantuitorului a avut nevoie pe drumul Golgotei de un Simon Cireneanul care sa Il ajute in ducerea crucii pana in pragul mortii. Cati dintre noi, avand o „cruce” (neputinta) de dus nu avem nevoie de semenii nostri pentru a o duce cu demnitate pana la capat de drum? Cat de apropiat ajungi il simti pe cel care macar din cand in cand pune propriul umar facandu-ti sa-ti para crucea mai usoara? Da, indiferent din ce unghi am privi-o, Sfanta Cruce este liantul care uneste crestinii de pretutindeni…
„Mantuieste Doamne,poporul Tau, si binecuvanteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celor potrivnici daruieste, si cu Crucea Ta pazeste poporul Tau!” (Troparul Praznicului)
Doamne ajuta!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
