Pe 23 iulie 1822 a avut loc restabilirea domniilor pamântene în principatele române.
Poarta Otomană l-a numit atunci domnitor pe Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822–1828) şi pe Grigore Ghica în Muntenia (1822–1828).
Primul avea ca obârşie marea boierime românească, cel din urmă provenea din boierimea mijlocie. Şi unul şi celălalt au avut opoziţie din partea familiilor de boieri. Cu alte cuvinte accesul la putere nu a fost uşor, ci dimpotrivă pe parcursul domniilor lor s-au confruntat cu reclamaţii, memorii şi răstălmăciri atât la Petersburg, cât şi la Constantinopol în speranţa că domnitorii vor împărţi puterea şi conducerea administrativă cu opoziţioniştii acestora.
Domnitorii pământeni au avut ca prioritate pe agenda lor, normalizarea cursului vieţii sociale şi politice, ştergerea urmelor revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Abuzurile administraţiilor fanariote au fost un alt punct de îndeplinit, îndreptarea nedreptăţilor fiind un obiectiv greu de atins.
Reforme instituţionale cu adevărat nu au putut avea loc din cauza mandatului scurt şi a dezvoltării nefavorabile a situaţiei internaţionale din anii 1828-1829. Totuşi, în administrarea statului şi în justiţie s-au putut face câteva schimbări. Au fost epuraţi toţi deţinătorii greci de funcţii publice, a fost micşorat numărul acestor funcţii, domnitorul avea dreptul de a emite sentinţe în pricini importante, un mai larg acces la actul de judecată. În domeniul fiscal aplicarea unui impozit pe venit, în care erau cuprinşi şi marii boieri a dat naştere la cele mai intense fricţiuni între domnitor şi cei din urmă.
În Moldova, tentativa de reformare a statului a mers şi mai departe. Domnitorul Ioniţă Sturdza a beneficiat de ştiinţa lui Ionică Tăutu artizanul unui proiect de constituţie – numită Constituţia cărvunarilor – în care se reforma practic sistemul electoral dar apăreau şi drepturi şi libertăţi de extracţie iluministă franceză.
Sursa: descopera.ro
