În pragul comei alcoolice, un șofer conducea mașina pe strada Deznei, din municipiu

by Adrian Pavel

Polițiștii arădeni au continuat, și la sfârșitul săptămânii trecute, acțiunile pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului și substanțelor interzise.

Astfel, în Arad a fost depistat un arădean de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Dezna, având o îmbibație alcoolică de 1,52 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Pe D.C. 23, în Târnova, testarea cu aparatul alcooltest al unui conducător auto de 25 de ani, din localitate, a indicat o îmbibație alcoolică de 0,64 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Au mai fost depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența alcoolului: în Șilindia, un bărbat de 36 de ani, din localitate (0,53 mg./l. alcool pur în aerul expirat) și în Sântana, un bărbat de 66 de ani, din localitate (0,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat).

Conform procedurii, în toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu dreptul de a conduce suspendat, au fost depistați : în Vinga, un bărbat de 47 de ani, din lcoalitate, și în municipiu, un arădean de 35 de ani.

Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Facebook Comments