În luna noiembrie începe în Arad un nou curs de formare a arbitrilor de fotbal

by Sorin Haut

Comisia Județeană de Arbitri Arad anunță acum începerea unui nou curs de formare a arbitrilor de fotbal, începând cu data de 21 noiembrie 2023.

”Așteptăm fete și băieți cu vârsta de minimum 14 ani, iubitori ai ”sportului rege”, jucători de fotbal sau nu, doritori de a îmbrățișa o ocupație frumoasă, în cadrul unei echipe de succes, care poate fi începutul unei cariere de vis.

Cursul de formare se va desfășura în format fizic pentru participanții din municipiul arad, la sediul A.J.F. Arad (str. Infanteriei, nr. 3), și online, pentru participanții din localitățile județului.

La final, participanții vor obține calificarea de arbitru stagiar, putând arbitra jocuri de fotbal, la toate nivelurile, în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Arad, aceasta fiind începutul unei evoluții care poate conduce spre marea performanță.

Relații suplimentare și înscrieri se pot face prin intermediul celor doi lectori ai școlii de arbitri C.J.A. Arad:

– Corneliu Tiulea – 0723 068841

– Emil Arsa – 0742 230486.

Vă așteptăm în număr cât mai mare șI vă dorim succes în ceea ce va urma!”, transmite CJA Arad. Reperul arbitrajului arădean este Ovidiu Hațegan, cel care conduce la centru meciuri de primă ligă, dar și din competiții europene.

Facebook Comments