În lipsă de rezultate, Bibi se laudă cu pasajul de la Vladimirescu, construit de Ministerul Transporturilor

În lipsă de rezultate, Bibi se laudă cu pasajul de la Vladimirescu, construit de Ministerul Transporturilor

Când nu ai nicio realizare la tine în bătătură, ce faci ca politician disperat? Te duci și furi munca altora, te lauzi cu proiecte care nu au nicio legătură cu activitatea ta. Ce mai contează că tu nu ai treabă cu un proiect sau altul, dacă oamenii, săracii, nu știu și poți să le servești astfel de gogoși de weekend?

Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut „Rondul de weekend” al primarului Aradului, autointitulatul Bibi, care s-a gândit să plece din oraș ca să se laude și el cu ceva. Vorba aia, Aradul e prea mic pentru un primar așa de mare, așa că s-a făcut stăpân și pe Vladimirescu sau, mai bine zis, pe pasajul care se construiește acolo, pe drumul național ce aparține de DRDP Timișoara, din subordinea Ministerului Transporturilor. Și ne povestește Bibi, cu o nonșalanță demnă de filmele cu Pinocchio, că încep lucrările la pasaj, „un deziderat vechi al Aradului pe care îl realizăm în sfârșit“. Nu e clar cine sunt acei „NOI”: o fi plecat Bibi la Ministerul Transporturilor și nu ne-a anunțat? E inginer la WeBuild, firma care realizează pasajul, sau care e rolul său în acest proiect?

Ca să ne convingă cu totul că el face pasajul, Bibi își cere scuze la final pentru disconfortul creat. Probabil s-a referit la disconfortul creat de acel rond, care e rupt de realitate și are scopul de a-i minți pe arădeni că primarul Bibarț mai face un pasaj. Ca norocul că lucrurile nu stau așa, că de podurile lui Bibi suntem sătui, am văzut ce lucrări de calitate avem în Arad. Apropo, nu era vorba că se deschide în noiembrie podul hobanat, cel care stă să cadă? Nu mai bine ne povestiți de isprăvile din municipiu, în loc să ne păcăliți că aveți vreun rol în lucrări executate de cu totul alte instituții?