În aşteptarea antrenamentelor, Dan Moraru lucrează la broşura CS Baschet Arad

by Rusu Flavius

În frumosul demers de a lua pulsul protagoniştilor din cadrul echipei, în această pauză datorată pandemiei de COVID-19, „Suporteri FCC ICIM Arad” l-a intervievat online, pe Facebook şi pe profesorul Dan Moraru, actualul director tehnic al FCC Baschet Arad. Cu o experienţă vastă în baschetul românesc, atât ca jucător cât şi în funcţii de conducere sau staff tehnic, Moraru are acum 74 de ani, vârstă care nu îl impiedică să fie activ:

„De la jumătatea lunii martie mă aflu în carantină și respect orele 11-13, impuse pentru cei de 65 ani. Din ziua în care activitatea profesională s-a întrerupt, am avut inspirația să-mi iau de lucru acasă, să fac statistica finală a ediției 2019-2020 și să aduc completări la broșura pe care CS Baschet o editează. Ultima a fost în 2018. Sper ca această broșură să apară în luna septembrie, înaintea ediției de Ligă Națională 2020 – 2021, care va fi a 30-a fără întrerupere a baschetului feminin arădean. Sper ca din luna iunie, sau cel târziu iulie să se înceapă antrenamentele, pe care le voi conduce eu și colegul meu Cristian Bondor, până la venirea antrenorului, iar cel târziu în luna octombrie să debuteze noua ediţie de campionat”, a spus Moraru, printre altele, în interviul acordat celor de la „Suporteri FCC ICIM Arad”.

Directorul tehnic al echipei arădene îi salută pe suporteri şi le promite, pe viitor, rezultate bune: „Avem un public și mai ales suporteri minunaţi. Am trecut prin perioade bune și mai puțin bune, atât din punct de vedere financiar cât și valoric, dar este normal în activitatea unei echipe. Suporterii și arădenii iubitori de baschet să aibă încredere că președintele clubului, Marcel Urban și cu mine, vom face tot ce ne stă în putință ca în orice condiții, echipa să se claseze pe un loc cât mai bun. Deviza noastră a fost și este următoarea: echipa trebuie să se claseze întotdeauna cu cel puțin un loc mai bun decât locul pe care îl ocupă în clasamentul condițiilor financiare ale echipelor participante în Liga Națională.”

Facebook Comments