IN ARAD, SAPTE FUNCTIONARI APIA AU PRELUAT CERERILE A 4.700 DE FERMIERI

by Cosmin Mihuta

Mai sunt trei zile in care fermierii pot depune cererile pentru subventii pentru animale la APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura), iar in multe judete din tara s-au format cozi uriase.

Este primul an – se plang oamenii – cand toti sunt chemati deodata si nu in perioade diferite, in functie de animalele din batatura, asa cum era in trecut.

Grav este, acuza ei, ca numarul functionarilor a ramas acelasi, iar termenul nu a fost prelungit.

Zeci de fermieri s-au strans in fatza sediului APIA din Arad si au asteptat cateva ore, sa depuna cererile.

Acum suntem programati toti la un loc: si crescatorii de oi, vaci, si de capre – toti! Din intreg judetul!„, spune un fermier.

Reporter: “Ce efectiv de animale aveti?
Fermier: “5 vaci.
Reporter: “Deci pentru cinci vaci stati deja de mai bine de cinci ore.
Fermier: “Da. Asta e…

Autoritatile spun ca s-a ajuns in aceasta situatie din cauza noilor formulare pentru subventii. In plus, nu a fost timp pentru ca tot personalul din judet sa fie instruit, asa ca doar angajatii APIA din Arad pot prelua cererile. Sunt sapte oameni si aproximativ 4.700 de solicitari.

Liviu Buta, seful APIA Arad: „S-au suprapus mai multe scheme de sprijin. Durata de depunere a cererii este mult mai mare, pentru ca oamenii isi confrunta lista cu animalele pe care le dam noi, cu animalele existente in exploatatie si sunt multe animale care nu mai sunt in sistem. De exemplu, la un dosar cu 2.000 de oi a trebuit sa taiem 800 de oi, adica sa facem click de 800 de ori.

Si in Timisoara, unde sunt 8 puncte deschise, crescatorii de animale se lovesc de aceeasi problema.

Reporter: “Pana anul trecut cum era?
Fermier: “O luna, o luna si ceva era diferenta… Erau vacile separat, oile separat.”
Reporter: “Si acum?
Fermier: “Acum nu mai stii ce e…

Nu mai muncim, suntem tot pe la usi„, se plange si o femeie.

Data limita pentru depunerea cererilor este 30 mai.

Sursa: Pro TV
Facebook Comments