Ilie Năstase vine la ITF Arad

by Florian Popa
Celebrul Ilie Năstase va onora invitaţia organizatorilor turneului de tenis feminin ce îi poartă numele, ce se desfăşoară în aceste zile la baza Activ, urmând a asista la finalele ITF Arad, de vineri după-masă (dublu) şi duminică (simplu).
Primul număr unu în ierarhia ATP a mai asistat la meciuri din cadrul Trofeului „Ilie Năstase” la ediţia a X-a, în 2014. „Ne bucurăm că marele Ilie Năstase a acceptat invitaţia de a veni la Arad. Sperăm să se simtă bine printre arădeni, pe care îi aşteptăm la fazele finale ale turneului ce îi poartă numele, unde pot asista la meciuri atractive, Andreea Mitu, Georgia Crăciun, Ioana Roşca sau Elena Cadar fiind nume cu greutate în tenisul românesc. Intrarea este liberă, vom avea o sesiune de autografe cu marele nostru campion Ilie Năstase, tot pentru spectatori avem pregătit şi un premiu surpriză din partea campioanei en-titre, Gabriela Ruse, micuţii fani ai sportului alb se vor putea bucura de un Kids Day, aşa că: poftiţi la tenis!”, spune Anela Freer, directorul turneului arădean cu premii de 15.000 de dolari.
Facebook Comments