ILIE NASTASE SI MADALIN VOICU AU DEPUS PLANGERE LA PARCHET IMPOTRIVA LUI TURCESCU

by Cosmin Mihuta

Senatorul PC Ilie Năstase şi deputatul PSD Mădălin Voicu au depus, vineri, la Parchetul ICCJ o sesizare în cazul lui Robert Turcescu, după ce acesta a dezvăluit că a fost ofiţer acoperit, ei cerând să se confirme sau infirme, de către instituţie, această situaţie.

„Mă uit şi eu la televizor în fiecare seară şi de vreo câteva zile apare Robert Turcescu cu această declaraţie şi este cel mai mare circ la care am asistat vreodată, unul ieftin. Dânsul cere să îl judecăm şi noi stăm şi doar ne uităm”, a declarat Ilie Năstase.

„Eu m-am decis să fac plângere nu ca un senator sau ca un general, ci ca un cetăţean al acestei ţări. Să fiu eu primul care face treaba asta. Nu-l cunosc, a fost la mine angajat. E foarte grav ce se întâmplă şi atentează la siguranţa naţională. În orice ţară civilizată până acum se luau măsuri!”, a mai spus fostul tenismen.

Facebook Comments