ILIE NASTASE: „AVEM UNA DINTRE CELE MAI VALOROASE GENERATII DE JUCATOARE”

by Sorin Haut

Ilie Năstase, președinte onorific al Federației Române de Tenis, a afirmat în în revista oficială a turneului BRD Bucharest Open (WTA) că țara noastră are una dintre cele mai valoroase generații de jucătoare.

”Fetele noastre, la fel ca și băieții merită un astfel de turneu. Rezultatele lor din ultima perioadă, clasamentul lor WTA, jocul pe care îl arată pe teren demonstrează că avem una dintre cele mai valoroase generații de jucătoare”, a spus fostul tenisman.

”România se numără printre puținele țări din lume care se pot mândri că găzduiesc, într-un an, câte o competiție majoră pentru fiecare dintre cele două circuite profesioniste”, subliniază Năstase. ”Cu o istorie de peste două decenii de organizat un turneu ATP la cel mai înalt nivel — BRD Năstase Țiriac Trophy—, suntem privilegiați ca anul acesta să avem, pe zgura românească, și un turneu WTA. Nu este ușor de adus o astfel de competiție în țară și cu atât mai greu de menținut an de an”, a continuat Năstase.

Ilie Năstase a mai remarcat că ”ar fi fost păcat să ratăm șansa de a le oferi sportivelor noastre șansa de a juca în fața propriului public, iar pe fanii lor de a-i priva să le vadă pe teren. Și nu doar fetele noastre, ci și alte jucătoare de top mondial care participă la astfel de competiții pentru a aduna puncte în clasamentul WTA, dar și premii și trofee în palmares. Așadar, organizarea unor astfel de competiții în România nu poate fi decât benefică pentru întreg fenomenul sportiv din țara noastră. Astfel se lansează modele, idoli — vezi fenomenul Simona Halep — și atrag cât mai mulți copii spre acest frumos port. Asta nu înseamnă decât o creștere a probabilității că, peste câțiva ani, să avem noi campioni”.

Fostul mare jucător a urcat BRD Bucharest Open ”să ajungă cel puțin la vârsta turneului ATP din România, iar odată cu el să crească și viitorii campioni. Până atunci, să ne bucurăm de jocul campionilor de astăzi”.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments